„România și Polonia sunt state cu poziții geostrategice foarte relevante pe Flancul Estic al NATO. Împreună, reprezentăm o forță care contează – în regiune și în Alianța Nord-Atlantică. Suntem inițiatorii unor formate regionale importante, precum București 9, format esențial pentru coordonarea transatlantică și pentru coagularea poziției Aliate pe temele majore legate de securitatea euroatlantică. Am convenit cu Președintele Duda ca România și Polonia să-și intensifice cooperarea deosebit de substanțială pe linie de securitate. I-am mulțumit Președintelui Duda pentru contribuția Poloniei la structurile NATO de pe teritoriul României, inclusiv cu militari polonezi pe teren, prezenți încă din 2017, și l-am asigurat că România va continua contribuția sa la Grupul de Luptă NATO și la celelalte structuri aliate aflate pe teritoriul polonez”, a spus Klaus Iohannis.
El apreciază că este nevoie, urgent, de o consolidare consistentă și echilibrată a Flancului Estic, de o Prezență Înaintată unitară și întărită.
„Este necesară o prezență militară sporită aliată în țara noastră și în regiunea Mării Negre, ca răspuns cu caracter strict defensiv la agresiunea Rusiei. Un exemplu clar și necesar în acest sens îl reprezintă crearea cât mai rapidă a unui Grup de Luptă NATO în România. Trebuie să luăm măsuri imediate, cu efecte pe termen lung și voi susține acest lucru și la Summitul NATO care va avea loc acum, joi, la Bruxelles. Dorim, împreună cu Polonia, reafirmarea clară a sarcinii prioritare fundamentale a NATO – apărarea colectivă. Vizita Președintelui Biden în Europa și participarea sa la Summitul aliat de peste două zile transmite, o dată în plus, un mesaj puternic al unității și solidarității aliate, dar și al susținerii Statelor Unite ale Americii pentru securitatea noastră”, adaugă Iohannis.
El precizează că, împreună cu Președintele Duda, a abordat și prioritățile comune în relația transatlantică, în special în actualul context și a anunțat că pentru pregătirea Summitului NATO care va avea loc în luna iunie la Madrid a decis organizarea la București un Summit al Formatului B9, la Palatul Cotroceni.
„Ne vom reuni astfel cu două săptămâni înainte de Summitul aliat pentru a ne coordona pozițiile în ceea ce privește consolidarea substanțială a Flancului Estic. Am discutat astăzi și despre criza umanitară profundă generată de agresiunea Federației Ruse, care trebuie să înceteze imediat. România continuă să desfășoare acțiuni complexe în sprijinul refugiaților din Ucraina. În acest sens, am avut un schimb de opinii și de bune practici cu Președintele Poloniei în ceea ce privește măsurile implementate de fiecare stat pentru gestionarea valului de refugiați. Am evidențiat și operaționalizarea centrului logistic de la Suceava, care asigură preluarea asistenței pentru Ucraina, dar și pentru Republica Moldova. De asemenea, am discutat despre rolul şi responsabilitățile pe care România şi Polonia le au în regiune. În acest context, am reconfirmat susținerea fermă și deplină a României pentru Republica Moldova, precum și pentru suveranitatea și integritatea sa teritorială. Impactul conflictului din Ucraina asupra Republicii Moldova este unul major, iar Republica Moldova are nevoie de sprijin solid și coordonat, financiar și logistic, din partea Uniunii Europene și a statelor membre, care să acopere inclusiv securitatea sa energetică”, punctează Klaus Iohannis.
Citește și: Luptători din peste 50 de țări s-au strâns în Legiunea internațională pentru apărarea Ucrainei
Șeful statului menționează că România și Polonia sprijină ferm integrarea Republicii Moldova, a Ucrainei și a Georgiei în Uniunea Europeană și vom continua să acționăm pentru ca acest obiectiv să devină realitate.
„În plan bilateral, ne propunem ca legăturile noastre strânse pe linie de securitate să fie dublate de o cooperare economică robustă și fructuoasă. Sunt convins că vom reuși să creștem volumul schimburilor comerciale și al investițiilor reciproce, inclusiv în domenii de cooperare strategică. Am discutat și despre proiectele strategice de interconectare regională de interes atât pentru România, cât și pentru Polonia. Mă refer aici la proiectele Rail2Sea și ViaCarpathia, deosebit de importante din punct de vedere economic și pentru mobilitatea militară pe Flancul Estic. România și Polonia vor continua să coopereze îndeaproape pentru identificarea de modalități concrete pentru realizarea acestor proiecte. În final, doresc să reafirm convingerea că România și Polonia, unite de un parteneriat și o prietenie trainice, vor continua acțiunea lor hotărâtă pentru a face ca libertatea, dreptul popoarelor de a-și decide singure soarta, pacea și securitatea să rămână reperele prezentului nostru”, conchide Klaus Iohannis.
Citește și: Iohannis, pentru adoptarea de către Uniunea Europeană a unor sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei