Incidentul s-a petrecut miercuri, 2 iulie, seara, pe strada Episcop Doctor Ioan Bălan din Lugoj.
Din spusele martorilor, șoferul vinovat, un tânăr de 27 de ani aflat la volanului unui SUV Mercedes GLE, participa la o nuntă și circula cu coloana de nuntași.
La un moment dat, a depășit o altă coloană de autoturisme, pe linia dublă continuă, în care se afla și un echipaj de poliție.
Citește și: Ajutor de șef de post, reținut după ce a fost prins cu pantalonii în vine într-un bloc. Ce făcea
Nu a mai putut reveni pe sensul lui de mers și a intrat în plin într-un BMW Seria 3 condus regulamentar, din sens opus, de o femeie de 39 de ani.
În urma impactului, șoferița nevinovată a rămas blocată în autoturismul distrus și a fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare pentru a o scoate din mașină.
Atât femeia cât și fetița ei de cinci ani au fost rănite și au fost transportate la spital pentru investigații medicale.
De asemenea, tot la spital a ajuns și șoferul vinovat, dar și soția lui în vârstă de 25 de ani.
„Un bărbat în vârstă de 27 de ani a condus un autoturism pe strada Episcop Doctor Ioan Bălan spre Caransebeș, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus condus de către o femeie în vârstă de 39 de ani.
Citește și: Începe ElectricGate? Tesla a fost dată în judecată pentru trucarea autonomiei mașinilor electrice
În urma impactului a rezultat rănirea a 4 persoane, respectiv a conducătoarei auto și a minorei care se afla cu ea în autoturism, o fetiță în vârstă de 5 ani, precum și a conducătorului auto și a pasagerei ce se afla în autoturism cu acesta, o femeie în vârstă de 25 de ani.
Cu toții au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a comunicat IPJ Timiș, relatează tion.ro.