Un şofer a fost filmat în timp ce face o depăşire pe partea dreaptă, pe trotuar, în oraşul Cugir, judeţul Alba, ne având răbdare să autoturism aflat în față să vireze stânga.
În imaginile publicate de Ziarul Unirea se vede cum un autoturism opreşte pe o stradă cu o bandă pe sens, pentru a vira la stânga, un alt autoturism, care are montată o cameră de bord, opreşte în spatele acestuia, iar din spate vine un al treilea autoturism care depăşeşte pe partea dreaptă, intrând pe trotuar, cu viteză.
Citește și: PSD se pregătește de guvernare. Salariu minim de 500 € din 2025, printre obiective. Acum e 380 €
”La data de 15 mai a.c., în urma apariţiei unor imagini, în mediul online, cu un autoturism care ar fi efectuat o depăşire neregulamentară, poliţiştii din Cugir au efectuat verificări, în vederea identificării conducătorului auto.
Citește și: VIDEO Misterul fetiței dată dispărută acum 6 ani a fost dezlegat. Găsită după un serial Netflix
Din cercetări, a rezultat că autoturismul ar fi fost condus de un bărbat, de 40 de ani, din oraşul Cugir, judeţul Alba.
Faţă de conducătorul auto, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în valoare de 870 de lei şi reţinerea permisului de conducere, pentru 60 de zile”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.