Polițiștii sătmăreni caută un tânăr șofer care a provocat în urmă cu puțin timp un accident în zona Pieței Mari din municipiul Satu Mare.
Trei automobile au fost avariate după ce, în condiții încă ce urmează a fi stabilite, tânărul a pierdut controlul volanului și a lovit un automobil parcat pe marginea drumului, apoi a ricoșat într-o altă mașină.
Citește și: VIDEO Un poliţist a bătut în trafic un alt şofer. De la ce a plecat totul
Un șofer tânăr a zdrobit 3 mașini dintr-o lovitură și a fugit. Poliția îl caută
Potrivit martorilor, tânărul se afla la volanul unui autoturism marca Skoda și se deplasa dinspre strada Nicolae Golescu spre Piața Mare, moment în care a lovit un autoturism marca Ford aflat parcat regulamentar pe marginea părții carosabile.
În urma impactului, mașina a ricoșat într-un alt autoturism, tot marca Skoda, aflat parcat tot marginea drumului.
Citește și: FOTO Record de viteză, pe „Autostrada Ford”: 238 km/h. Ce a pățit șoferul BMW-ului
Nu se știe în ce condiții tânărul a pierdut controlul volanului, dar după accident, acesta și-a abandonat mașina la locul faptei și a plecat, au precizat martorii pentru PresaSM.
La fața locului au fost dispuse echipaje de Poliție, iar oamenii legii acum încearcă identificarea și găsirea șoferului care se face responsabil de producerea accidentului rutier.