„Există o încheiere a instanței de judecată Chișinău în privința lui Vladimir Filat și noi suntem obligați să o executăm. V. Filat a fost eliberat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Oleg Pântea, citat de Ziarul de Gardă.
Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare într-un dosar de corupție, fiind acuzat de corupere pasivă și trafic de influență în baza unui autodenunț al fostului bancher Ilan Șor. Filat a fost încarcerat pe 15 octombrie 2015. Avocatul lui Vlad Filat a explicat că eliberarea condiționată a fostului premier a fost posibilă datorită deciziilor CEDO și legilor moldovene, care prevăd reducerea pedepsei din cauza condițiilor de detenție proaste.
„Filat a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare. Două treimi din pedeapsă înseamnă șase ani. Acum el a împlinit patru ani. S-a calculat un an pentru doi, pentru că a fost deținut în Penitenciarul nr. 13, în condiții inumane”, a spus avocatul Ion Vîzdoaga televiziunii TV8.
Președintele Igor Dodon a acuzat fostul guvern al Maiei Sandu că ar fi facilitat „prin unele acțiuni” eliberarea lui Filat. Maia Sandu, fost prim-ministru, a reacționat, considerând „aberante” declarațiile lui Igor Dodon.
„Justiția lui Dodon l-a eliberat pe Filat din închisoare. Să fie foarte clar - Guvernul pe care l-am condus nu are nimic în comun cu această decizie. Hotărârea ”vestitei” judecătorii Ciocana de eliberare a lui Filat ridică mari semne de întrebare, ca și multe alte hotărâri adoptate de justiția din Republica Moldova. Acuzațiile lui Dodon la adresa echipei mele sunt aberante, iar complicitatea penitenciarului 13, care prezintă o hârtie datată cu ziua demiterii guvernului, este o făcătură grosolană”, a scris Maia Sandu pe Facebook.