Viorica Dăncilă nu cunoaște istoria funcției pe care o ocupă

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 23.01.2019 - 19:01
Captură Antena 3
Captură Antena 3

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marți, la Antena 3, că atacurile din 2018 au făcut-o mai puternică și că ea crede că niciodată în istoria acestei țări un premier nu a fost „mai atacat, nu a fost mai jignit”. Dar istoria o contrazice.

SHARE

„Ţara nu poate fi ajutată cu un război român contra român pentru că, de fapt, în 2018, acest lucru s-a întâmplat, o permanentă bătălie. 2018 a fost unul dintre cei mai agitaţi ani, cred că niciodată în istoria acestei ţări un premier nu a fost mai atacat, nu a fost mai jignit, nu i s-a cerut de atâtea ori demisia şi nu s-a încercat de atâtea ori ca activitatea guvernamentală să fie stopată, să fie împredicată, să fim împieducaţi să punem în practică un obiectivele”, a declarat premierul, marţi seara, la Antena 3.

Totuși, istoria ține să contrazică spusele premierului Dăncilă. Nu mai puțin de trei premieri români au fost asasinați, iar unul a supraviețuit mai multor atentae. 

În 1862, premierul Barbu Catargiu a murit împușcat, în plină stradă. Câteva zile mai târziu au avut loc 200 de arestări, dar criminalul nu a fost descoperit niciodată, iar ancheta a fost clasată la scurt timp. 

Ion Gheorghe Duca a fost asasinat pe peronul gării din Sinaia, în 1933, la comanda legionarilor. Premierul a murit pe loc după ce a fost împușcat de cinci ori, în rafală. Uciderea lui I. G. Duca, în decembrie 1933, a însemnat începutul sfârşitului perioadei de democraţie instaurate odată cu venirea lui Carol I în 1866 şi îndreptarea României cu paşi mari către totalitarism.

Șase ani mai târziu, în 1939, asistăm la asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu. Aşadar, joi 21 septembrie, ora 14, premierul este ucis în timp ce se deplasa cu automobilul, de la Ministerul Apărării spre locuinţă. La intersecţia Străzii Barbu Ştirbey cu Podul Cotroceni, în faţa maşinii apare o căruţă care stă pe loc, iar din spate, automobilul în care se află premierul alături de un agent de-al său şi de şofer, este lovit de un alt automobil. Armand Călinescu coboară să vadă ce se întâmplă, însă nici nu apucă bine să facă un pas şi este ciuruit de 20 de gloanţe trase de un comando de 8 legionari.

Nici mandatu lui Ion. C. Brătianu nu a trecut fără incidente. Cel mai longeviv premier al statului român a scăpat din două tentative de asasinat. În afară de acestea, premierul a mai trecut prin două momente în care era să își piardă viața.

Cu toate acestea, Dăncilă păstrează o atitudine pozitivă și a spus că anul 2018 putea fi un an mai bun dacă exista consens, „dacă înţelegeam că, dincolo de războiul pe care îl ducem din punct de vedere al partidelor politice, mai importantă este ţara şi că acest război nu trebuie să-l purtăm decât în ţară şi să nu-l exportăm la Bruxelles“.

„Din păcate, în anul 2018 s-a întâmplat acest lucru, ceea ce a adus prejudicii de imagine pentru România. Pentru că aşa cum am spus de şapte ori mai s-a cerut demisia, de fiecare dată nefundamentat. Niciodată nu puteam să dezamăgesc oamenii, nu puteam să dezamăgesc pe cei care au crezut în mine şi cei care au crezut că pot schimba anumite lucruri.

Nu puteam să dezamăgesc colegele şi colegii şi în primul rând nu puteam să dezamăgesc femeile din România, să arăt că un premier femeie poate fi atât de slab încât la cel mai mic obstacol sau la o solicitare nefondată imediat (...) M-a făcut mai puternică şi să am mai multă încredere în mine. Dacă la început am fost un pic nedumerită de această abordare, acum am mai multă încredere în mine, am mai multă încredere în echipă mea şi în niciun caz nu o să îmi dau demisia”, a mai spus premierul.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te