Cinci persoane, printre care o fetiţă în vârstă de patru ani, au fost rănite şi transportate la spital, duminică, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean între localităţile Schitu şi Brebeni, a informat purtătorul de cuvânt al ISU.
Un incendiu s-a produs, duminică, la un ansamblu de hale industriale din Târgu Mureş, manifestându-se cu flacăre deschisă şi degajări mari de fum. Pentru protecţia populaţiei a fost emis mesaj RO-Alert.
Novak Djokovici a câştigat turneul Australian Open pentru a zecea oară, după ce l-a învins, duminică, pe Rod Laver Arena, pe Stefanos Tsitsipas, şi l-a egalat pe spaniolul Rafael Nadal la numărul de titluri de grand slam: 22.
Un cutremur de magnitudinea 5,9, care a afectat oraşul iranian Khoy (nord-vest), s-a soldat cu trei morţi şi 816 răniţi, sâmbătă seara, în apropierea frontierei cu Turcia, potrivit presei de stat iraniene.
Papa Francisc a condamnat duminică "spirala morţii" în creştere din Orientul Mijlociu, făcând apel la cele două părţi implicate în conflictul israeliano-palestinian să se angajeze în "căutarea sinceră a păcii".