Inginerii au proiectat un plasture adeziv care produce imagini cu ultrasunete ale corpului. Dispozitivul de dimensiunea ștampilei se lipește de piele și poate oferi imagini cu ultrasunete continue ale organelor interne timp de 48 de ore.
Ciucă a transmis un mesaj de condoleanţe familiilor românilor care şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier petrecut în Bulgaria în noaptea de vineri spre sâmbătă şi a dat asigurări că instituţiile statului fac toate demersurile necesare pentru aducerea în ţară a celor răniţi.
Trei copii cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani au fost răniţi sâmbătă într-un accident produs în judeţul Galaţi.
Cinci români răniţi într-un accident în Bulgaria vor fi transportaţi, sâmbătă, cu elicoptere, la Spitalul Floreasca din Capitală, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu susţine că bursele elevilor vor fi un pilon important în noile legi ale Educaţiei pentru reducerea abandonului şcolar, el apreciind că în cazul unor părinţi bursele obţinute de doi sau trei dintre copii săi vor depăşi venitul lor lunar.