Un raport independent comandat de Biserica Catolică din Germania a arătat că 314 minori au fost supuşi la abuzuri sexuale de 202 membri ai clerului sau de laici între 1975 şi 2018 în eparhia din Köln, potrivit extraselor publicate joi, scrie AFP.
Situaţia pandemiei de COVID este „deosebit de îngrijorătoare” în Balcani şi Europa Centrală, într-o perioadă în care numărul de cazuri de infectare a crescut la nivel european pentru a treia săptămână consecutivă, susține OMS, potrivit AFP.
Premierul armean Nikol Paşinian a anunţat joi alegeri parlamentare anticipate pe 20 iunie, încercând să rezolve astfel conflictul său cu armata, care-i cere să plece de la putere, scrie Reuters.
Deputaţii spanioli au aprobat, în formă definitivă, legalizarea eutanasiei şi a sinuciderii asistate în cazul persoanelor cu boli grave, incurabile sau invalidante care vor să îşi pună capăt suferinţelor, scriu Reuters și AFP.
Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătăţii, a declarat că certificatul comun european propus de Comisia Europeană, va facilita reluarea liberei circulaţii între statele membre UE şi va evita, totodată, crearea a două categorii: vaccinaţi şi nevaccinaţi.