10 miliarde de lei anual în plus la șomaj, prevede un proiect de lege votat deja de Senat

DE Alexandru Pop | 09.09.2020 - 12:49
Adrian Dohotaru/FOTO: vocea.biz
Adrian Dohotaru/FOTO: vocea.biz

Un proiect legislativ care prevede creșterea cu 140% a indicatorului în funcție de care sunt calculate ajutorul de șomaj și alte prestații sociale a trecut de Senat și așteaptă raportul final al comisiei de specialitate, apoi votul din Camera Deputaților.

SHARE

E vorba despre un proiect de lege pentru modificarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forței de muncă. Proiectul, inițiat de deputatul Adrian Dohotaru (exclus din USR) și sprijinit de PSD, Pro România și UDMR, vrea să crească de la 500 de lei la 1200 de lei Indicatorul Social de Referință (ISR), un indicator în funcție de care sunt calculate atât ajutorul de șomaj, cât și ajutorul pentru persoanele cu dizabilități și venitul minim garantat.

Impactul bugetar al acestei creșteri este calculat de inițiatorul legii la 10,4 miliarde lei anual, sau 0,99 puncte procentuale din PIB (2019), în timp ce guvernul estimează un impact bugetar anual de 856 milioane de lei lunar, adică peste 10 miliarde de lei anual.

Proiectul a trecut deja de Senat în luna iulie și așteaptă raportul Comisiei de Muncă din Camera Deputaților înainte de a intra la votul final. Proiectul de lege a fost discutat în ședința Comisiei de Muncă marți, dar raportul a fost amânat cu o săptămână, a declarat pentru G4Media.ro Cristian Seidler, deputat USR membru în comisie.

Adrian Dohotaru, inițiatorul proiectului de lege, a declarat pentru G4 Media că va depune un amendament pentru creșterea acestui indicator în trei etape: cu 240 de lei în 2021 și cu câte 210 lei în 2022 și 2023. ”Propunem etapizarea creșterii pentru a nu pune presiune mare pe buget. Am discutat și cu ceilalți inițiatori ai legii”, a spus Dohotaru.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te