Potrivit legislației în vigoare, proprietarii sunt obligați să obțină un certificat de clasificare pentru acest tip de structuri de cazare, doar că foarte puțini respectă legea. În acest an, au fost cerute doar 1.200 la nivelul întregii țări.
Noile regulile apar într un proiect de hotărâre de Guvern, aflat în dezbatere publică, relatează știrileprotv.ro.
„Ne creează o concurență neloială care, prin cheltuieli mai mici, va crea o competiție pe prețuri, dar aducerea lor într-un cadru legal va crea un mediu concurențial foarte benefic pentru toți cei de pe litoral”, spune Cosmin Oprișan, managerul unui complex de apartamente.
40.000 lei amendă pentru proprietarii care închiriază apartamente în regim hotelier turiștilor
Constrânși de regulile europene, dar și de presiunea patronatelor hoteliere, oficialii spun că cei care nu respectă legislația vor avea de plătit între 10.000 și 40.000 de lei, în funcție de spațiile de cazare pe care le dau spre închiriere.
„Cu siguranță vom vedea mai multe încasări la bugetul de stat, la bugetele locale și am putea vedea o mai bună promovare, pentru că, la un flux mai mare de turiști, automat, încasările sunt mai mari”, explică Cristian Bârhălescu, președinte ANAT.
Citește și: VIDEO Cum s-a ales un șofer „șmecher” cu amendă de 4.290 lei și a rămas 6 luni fără carnet
Reglementările le-ar permite autorităților să verifice aceste locuințe. Acum, inspectorii din turism merg în control doar în urma unor sesizări făcute de vecini. În paralel, autoritățile fiscale recunosc că schimbul de informații cu platformele de profil a fost destul de greoi, dar că lucrurile s-au îmbunătățit după schimbarea legislației la începutul anului.
Directiva europeană obligă platformele să raporteze către fisc toate tranzacțiile înregistrate, astfel încât administrațiile fiscale din Europa să facă schimbul de informații mult mai ușor.
Citește și: 50.000 lei amendă dacă nu se desființează ghenele tobogan din blocuri. Cine e sancționat
În România, ANAF poate verifica astfel dacă proprietarii sunt înregistrați și dacă și-au plătit taxele și impozitele. În paralel, și autoritățile locale pot impune reguli.
De exemplu, în Paris, scutirea fiscală pentru veniturile din închirierea acestor locuințe a fost redusă de la 70% la 30%. Asta și pentru că numărul apartamentelor închiriate în mod tradițional s-a înjumătățit. În plus, toate spațiile turistice au număr de înregistrare național ce le permite autorităților să monitorizeze stocul și să reglementeze mai bine dezvoltarea locuințelor secundare.
12% din locurile de cazare din județul Sibiu sunt oferite în apartamente închiriate în regim hotelier
Apartamentele închiriate în regim hotelier oferă în județ, tot oficial, 1.402 locuri, ceea ce ar reprezenta 12% din totalul locurilor de cazare, se precizeză în datele Institutului Național de Statistică (INS).
Hotelurile oferă în județ 32% din totalul capacității de primire turistică. Sunt aici, oficial, 11.675 de locuri, dintre care 3.740 de locuri sunt oferite de către hoteluri.
Locurile de cazare în hoteluri sunt în scădere în județ, de la 4.023 în 2021, la 3.961 în 2022 și 3.740 în 2023. În cazul aparatmentelor, trendul este opus: 1.099 de locuri în 2021, 1.149 în 2022 și 1.402 în 2023.