Aeroportul Otopeni începe lucrările pentru modernizarea parcărilor, contract de 2,86 milioane euro

DE Valentin Mirică | Actualizat: 05.05.2021 - 17:21
Foto: News.ro
Foto: News.ro

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunţat miercuri că a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea parcărilor de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, cel mai mare aeroport al ţării, în baza unui contract de 2,86 milioane euro.

SHARE

"Astăzi, 5 mai 2021, CN Aeroporturi Bucureşti a emis Ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea parcărilor de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă. În cadrul proiectului vor fi modernizate atât cele cinci parcări publice (două, aferente aerogărilor Sosiri respectiv Plecări şi trei parcări pe termen lung), cea pentru autocare, cât şi alte cinci parcări auto destinate entităţilor ce activează în perimetrul aeroportuar, la care se adaugă şi punctul de acces în zona tehnică", informeaza compania, citată de news.ro.

Principalele lucrări constau în dezvoltarea unui DataCenter (dispecerat operaţional) care integrează toate informaţiile referitoare la parcări, înlocuirea sistemelor de bariere, a dispozitivelor de acces şi plată a parcării, a tuturor camerelor de luat vederi aferente fluxurilor de intrare/ieşire parcare, respectiv montarea unui sistem de recunoaştere a numărului de înmatriculare a autovehiculelor (LPR – Licence Plate Recognition).

Citește și: FOTO Columbeanu a sărăcit. Stă în chirie, are mașină de 30 de ani, bea cafea la plic și bere la doză

Contractul, în valoare de 2.862.433 euro, a fost încheiat cu antreprenorul Altimate SA şi conţine servicii de proiectare şi execuţie a lucrărilor, inclusiv asistenţă tehnică pe perioada de execuţie a lucrărilor.

Pana la finalul anului 2021 este estimată finalizarea modernizării parcării etajate (Sosiri), realizarea noului DataCenter (dispecerat operaţional) şi interconectarea acestora, concomitent cu executia ramificaţiei instalaţiilor (noua reţea) către celelalte parcări. 

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administează cele două aeroporturi ale Capitalei, speră să revină pe profit în acest an şi estimeaza un rezultat brut pozitiv în valoare de 207.390 lei, după pierderile de 136,1 milioane lei din 2020, şi vrea să atingă venituri totale de 540,14 milioane lei în acest an.

Compania are circa 1.500 de salariaţi.

Citește și: Cel mai mare urs din România, ucis, în martie, de un prinț din Austria care a plătit 7000 de euro

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te