Becul cu incandescență, care produce lumină prin trecerea curentului electric printr-un filament, este considerat una dintre cele mai importante invenții ale omenirii. El a apărut în forma pe care o știe toată lumea (alcătuit dintr-un soclu și un balon de sticlă vidat sau umplut cu un gaz inert, în interiorul căruia se află filamentul) în anii 1878-1879, după ce chimistul britanic Joseph Swan a inventat lampa cu filament de carbon și americanul Thomas Alva Edison a pus la punct principiul balonului vidat.
Citește și: Cum scazi factura la energie electrică. 70% din cost provine de la electrocasnice
În 2009, după mai bine de 130 de ani de la inventarea becului cu incandescență, în scopul economisirii energiei și protejarii mediului, Uniunea Europeană a decis interzicerea graduală a producției și comercializării acestora pentru uz casnic în țările membre.
În 2009, au fost interzise becurile incandescente cu o putere de peste 100 de wați, iar în 2010 și 2011 au fost retrase și cele de 75, respectiv, 60 de wați, etc.
Apoi, din 2018, UE a interzis și becurile cu halogen, favorizând becurile moderne cu LED care consumă cu până la 90% mai puțină energie decât un bec incandescent echivalent și are o durată de utilizare mult mai mare.
Becurile incandescente se găsesc de vânzare peste tot în România, deși sunt interzise
Becurile incandescente, chiar dacă consumă mai mult și țin mai puțin, sunt mult mai ieftine decât becurile LED.
Dacă un bec incadescent de 40 de wați, de exemplu, se găsește acum și cu mai puțin de 2 lei/bucată prin piețele din întreaga Românie, iar comercianții au găsit „portița” de a le vinde ca becuri industriale cu incandescență cu circa 3-4 lei/bucată (se găsesc pe aproape toate site-urile magazinelor de bricolaj sau specializate), un bec LED echivalent pornește de la 7-8 lei/bucată.
De asemenea, cei care au acasă candelabre sau lustre vechi cu becuri incandescente tip lumânare nu prea pot folosi becuri LED, „lumânările” LED fiind butucănoase, inestetice, și deseori nu intră în socluri.
Cum becurile incadescente tip lumânare nu prea pot fi incadrate la „industriale”, acestea nu se găsesc în magazine, ci mai mult pe tarabele din piețe (în Piața Obor și Piața Crângași din București, de exemplu, sigur se găsesc). Sunt aduse de micii întreprinzători din țări non-UE, precum Republica Moldova, Ucraina, Rusia sau China.
Iluminatul reprezintă până la 20% din consumul total de curent al unei gospodării
Iluminatul reprezintă până la 20% din consumul total de electricitate din căminele noastre, iar cel mai ușor mod de diminuare a facturilor de electricitate este înlocuirea becurilor incadescente cu cele mai prietenoase cu mediul înconjurător și care consuma mai putina energie.
Becurile economice și LED (Light Emitting Diode) consumă cu până la 80-90% mai puțina energie.
Durata maximă de viaţă a lămpilor de tip LED poate ajunge până la 50.000 de ore de funcţionare. La polul opus sunt lămpile cu filament incandescent sau cu halogen, ce au o durata de viaţă medie cuprinsa între 1.000 şi 2.000 de ore de funcţionare.
Așadar, e limpede că prin simpla înlocuire a clasicelor becuri incandescente cu becuri economice sau LED putem reduce energia consumata în casa noastră și emisiile de dioxid de carbon care contribuie la încălzirea globală.