România va aştepta rezultatul alegerilor prezidenţiale din mai şi noile măsuri de reducere a celui mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, înainte de a reveni pe pieţele internaţionale, a declarat şeful Trezoreriei, Ştefan Nanu.
Explicaţia anunţului făcut de Nanu este următoarea: România se împrumută mai scump, de la marii investitori (bănci, fonduri de investiţii), făcând emisiuni de euroobligaţiuni, dacă deficitul bugetar prognozat e mai mic.
Şi dacă, în urma alegerilor, la Cotroceni este ales preşedinte un proeuropean, nu un prieten al Rusiei. Din contră, dacă deficitul prognozat rămâne mare, iat preşedintele ales este un filorus, lucrurile stau mai rău.
Când se va împrumuta România din nou, pe pieţele externe? De ce depinde emisiunea de euroobligaţiuni
Anume, un deficit bugetar excesiv şi un sentiment politic negativ duce la retrogradarea României la un rating junk şi la scumpirea costului împrumuturilor făcute de România. Bucureştiul va obţine mai puţini bani şi mai scumpi.
România a acoperit aproximativ 42% din necesarul brut de finanţare pentru acest an, pe baza unei ţinte de deficit de 7% din PIB, a spus Nanu, în cadrul reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional.
Citeşte şi: Fondurile de pensii private se vor putea extinde acum în toate statele OCDE
România intenţionează să folosească alte opţiuni de finanţare, cum ar fi plasamentele private şi împrumuturile în afara pieţei, pentru a reduce volumul euroobligaţiunilor emise.
De asemenea, pentru a diminua presiunea asupra randamentelor, după ce a atras deja aproximativ 8,5 miliarde de euro în datorie, în valută străină, de la începutul anului, conform ZF.
Citeşte şi: Ministerul Finanțelor atrage peste 2,2 miliarde de lei prin titlurile de stat Fidelis
„Următoarea emisiune publică de euroobligaţiuni va avea loc după alegerile prezidenţiale şi după măsurile aşteptate din partea noului guvern”, a declarat Nanu, într-un interviu acordat la Washington DC.
„Toată lumea vorbeşte despre asta. Agenţiile de rating aşteaptă şi ele aceste clarificări.”
Evantai de bancnote euro asortate - Foto: Pexels/Pixabay
România se îndreaptă spre un nou tur de scrutin prezidenţial pe 4 mai, după ce Curtea Constituţională a anulat alegerile de anul trecut, declanşând cea mai gravă criză politică de la căderea comunismului.