Care supermarket a decis să ofere mai mulți bani, dacă aduci PET-ul la reciclare? Retailerul francez Auchan, cu peste 400 de magazine în România, a anunțat că va oferi cu 10 bani în plus, pentru fiecare ambalaj cu sigla SGR, colectat de aparatele sale.
Auchan oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR: 0,6 lei/ambalaj, până pe 15 septembrie, la aparatele din magazinele retailerului, folosind cardul de fidelitate, indiferent de unde au făcut cumpărăturile.
Care supermarket a decis să ofere mai mulți bani, dacă aduci PET-ul la reciclare?
Auchan invită românii să recicleze mai mult și, chiar dacă au cumpărat de la alte magazine, le acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4 luni.
Până pe 15 septembrie, clienții care scanează cardul de fidelitate MyCLUB Auchan la aparatele RVM de colectare din magazinele Auchan primesc garanția de 0,5 lei per ambalaj.
Aceasta este valabilă 12 luni, din momentul emiterii, și are un extraavantaj de 0,10 lei per ambalaj, cu simbolul „Ambalaj cu garanție”, sub formă de voucher de fidelitate, disponibil în aplicația Auchan.
Citeşte şi: VIDEO Cum funcționează Sistemul Garanție- Returnare la Carrefour
De asemenea, la acordarea extra-avantajului de 0.1 lei/ambalaj, cu simbol reciclat, nu există limită privind cantitatea de ambalaje reciclate.
În prezent, toate magazinele Auchan sunt echipate cu aparate RVM de colectare și reciclare a ambalajelor PET/sticlă/aluminiu, conform Auchan.
Fiecare punct de colectare din magazinele mari – hipermarketuri și supermarketuri – este echipat cu 2-4 aparate de reciclare, iar în magazinele de ultra proximitate este disponibil câte un astfel de aparat.
Citeşte şi: În România, doar 13% din milioanele de tone de gunoi se colectează separat. Care sunt problemele
Anterior, şi reţeaua Kaufland a lansat o promoţie asemănătoare. „Săptămâna asta, 6-12 mai, vino cu ambalajele SGR, la aparatele de colectare Kaufland", a transmis retailerul.
"Folosește la cumpărături tichetul valoric obținut, scanează Kaufland Card și vei primi în contul tău un voucher cu aceeași valoare cu cea a tichetului folosit”, a transmis Kaufland, pe Facebook, conform Ştirile ProTV.
Cuponul de reducere se alocă începând cu 23.05.2024 și este egal cu contravaloarea tuturor tichetelor de ambalaje folosite în magazin, în perioada 6 - 12.05.2024. Limita este de 50 lei/ utilizator Kaufland Card.