Cât costă coșul de cumpărături în România, Olanda și Elveția? Unde plătești cei mai mulți bani pe alimentele de bază.
Printre produsele comparate s-au numărat: cartofi, pâine, iaurt, brânză topită, lapte, carne de pui și vită, legume și ciocolată.
Astfel, în Olanda, aceeași listă de produse a totalizat 33,26 euro, în timp ce în România, într-un supermarket de încredere, a costat doar 160 lei (echivalentul a aproximativ 32,40 euro), scrie stiridiaspora.ro.
Citește și: Adrian Beleaua Corduneanu și soția împrumutau cu camătă escroci imobiliari. Prejudiciu de 22 mil. €
În Elveția, prețul pentru aceleași alimente a atins suma considerabilă de 57,21 euro, cu mențiunea că majoritatea produselor erau din gama mid-range sau bio.
În Islanda, costul a fost de aproximativ 63,88 euro, iar în Regatul Unit, a ajuns la 80 lire sterline (echivalentul a aproximativ 89,15 euro).
Prețuri similare între Olanda și România
Un bărbat a făcut o evaluare a prețurilor la alimentele de bază și le-a postat pe rețelele de socializare.
„Salutare! Am tot văzut poze din diferite supermarket-uri din România cu prețuri absurde (60 lei o pungă de fistic, 30 lei un deodorant etc.). Sunt foarte curios cât ar costa în România sau prin alte țări pe unde mai sunteți, ce am cumpărat eu pentru 2 zile, conform stiridiaspora.ro.
Găsiți aici o listă cu prețurile din supermarket-ul considerat 'cel mai scump' în Olanda.
- Cartofi Pretăiați 1kg - €1.99
- Ciabatta 250g - €0.95
- Chifle Burgeri 4 buc - €1.29
- Iaurt grecesc 4 buc (total 600g) - €2.36
- Felii brânză topită 10 buc - €1.59
- Lapte 1.5% 2 L - €1.95
- Piept Pui 300 g - €4.59
- Unt 82% 250 g - €2.25
- Carne Vită Tocată 300 g - €3.69
- Lămâi 5 buc - €1.64
- Ciuperci 250 g - €1.89
- Castravete Fabio - €0.72
- Morcovi 1 kg - €1.99
- Țelina 1 buc - €1.65
- Roșie 1 buc - €0.50
- M&M cu alune 250 g - €2.99
- Ouă Albe 10 buc - €2.24
Total €33.26", a fost lista de produse și de prețuri prezentată de un român pe rețeaua Reddit.
Apoi, tot din Olanda, a făcut comparație și cu alte lanțuri alimentare:
- Cartofi pretăiați 1 kg: 0,7 €
- Ciabatta: 1 €
- Chifle Burger 4 buc: 1 €
- Iaurt Grecesc 10% grăsime 600 g - 2,70 €
- Felii brânză topită 10 buc - 2 €
- Lapte 1.5% 2L - 1,60 €
- Piept Pui 300g - 1,80 €
- Unt 82% 250g - 3 €
- Carne Vită Tocată 300g - 2,30 €
- Lămâi 5buc - 1,08 €
- Ciuperci 250g - 0,90 €
- Castravete Fabio - 0,80 €
- Morcovi 1kg - 1,20 €
- Telina 1buc - 1,20 €
- Roșie 1buc - 0,20 €
- M&M cu alune 250g - 3,20 €
- Ouă Albe 10buc - 2 €
Total: 26,68 la Mega Image. 32,84 EUR la Carrefour via Bringo cu foarte mici schimbări Undeva la maximum +/- 2 EUR", a comentat el.
Alți utilizatori au făcut și ei o comparație a prețurilor în țările în care se află.
Aparent, România are prețuri similare, ușor mai mici, pentru aceleași produse.
Carnea, mai scumpă în Olanda decât în România
Calitatea produselor este medie spre bună (cu excepția cărnii și cartofilor congelați).
„În unele cazuri am ales produse bio pentru a fi mai aproape de cantitatea lui OP (lămâi, castravete), însă per total, cred că alimentele scumpe se compensează cu cele pentru care am selectat cea mai ieftină variantă.
Diferențe majore:
- 600 g carne tocată de porc în loc de 300 g vită (nu găsesc produs identic) - 12,59 RON
- Ales 1 kg piept de pui cu os în loc de 300 g - 21.90 RON (cel mai ieftin, la reducere)
- 1 kg roșii în loc de 1 roșie - 5,49 RON
- 1 baghetă franțuzească 300 g în loc de ciabatta - 2,69 RON,
- 200 g (în loc de 250g) de unt la 82% grăsime - 15,65 RON.
Concluzie: în afară de carne, care este mult mai scumpă în Olanda, restul produselor sunt cam la fel", punctează un utilizator.
În Islanda, prețurile sunt duble
În Islanda în schimb, prețurile se dublează: "Același coș, cu foarte mici variații în Islanda costă €63.88”, a scris un bărbat.
Nici când vine vorba de Norvegia prețurile nu sunt mai mici, conform stiridiaspora.ro.
„Din ce țin minte, 1 euro o portocală/un măr/o pară, 7-8-9 euro minim pentru orice altceva modest", spune un român din Islanda.
Citește și: Aurelian Temișan, oripilat de Litoral: Prețuri mari, servicii proaste. În 100 m, 14 muzici diferite
Diferențele majore s-au observat în special la carne, unde prețul în Olanda, Elveția, Islanda și Regatul Unit a fost de aproximativ dublu sau chiar triplu față de cel din România.
Această diferență a pus în evidență impactul asupra costurilor de trai din aceste țări, făcându-i pe mulți să ia în calcul factorul financiar înainte de a-și alege locul de rezidență sau de a planifica călătoriile.
Prețurile din Elveția, mai mari, în schimb calitatea mâncării este de câteva ori peste
În plus, consumatorii au remarcat că, în ciuda diferențelor semnificative de prețuri, calitatea mâncărurilor din Olanda, Elveția, Islanda și Regatul Unit este considerată de mai multe ori superioară, iar acest lucru poate fi atribuit standardelor mai ridicate impuse de legislația europeană în aceste țări.
"Comparația preț acolo vs preț în România nu e suficientă. Prețurile nu diferă ceva semnificativ, dar în schimb calitatea mâncării este de câteva ori peste.
Ia orice produs, salam dacă vrei, cel mai ieftin, din Olanda și o să ți se pară ca e cel mai bun salam pe care l-ai mâncat vreodată", sesizează un alt român.
Citește și: Cina în portul de „fițe” din Constanța pentru o familie cu 2 copii, 700 de lei. Antricot - 140 lei
"În Elveția - 57,21 € cu mențiunea că majoritatea produselor sunt mid-range / bio fiind de la Migros sau Coop.
Diferența majoră este în special carnea. 100g piept pui = 1,45 chf-5,50 chf.", zice un român din țara cantoanelor.
Un alt conațional constată, cu îngrijorare, ca prețurile în Marea Britanie au crescut cu 60 de procente în ultima perioadă.
„Eu m-am cam speriat sincer zilele trecute. Până acum recent dădeam pe 2 sacoșe cu mâncare 50 de lire acum am dat 80.
Brusc au explodat prețurile în UK prin zona mea", spune un utilizator Reddit.