Cât s-au scumpit facturile la Hidroelectrica? Cum cresc preţurile înainte de a doua liberalizare? Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a scos la vînzare un pachet mic de energie electrică, pentru tot anul viitor, energie electrică cu livrare doar ziua.
A pus 50 de lei/MWh în plus față de prețul cu care a scos la vânzare același tip de energie, cu opt zile în urmă. A vândut pachetul, și de această dată. Și tot unei firme românești.
Cât s-au scumpit facturile la Hidroelectrica? Cum cresc preţurile înainte de a doua liberalizare?
Hidroelectrica a scos la vânzare în 28 august pe platforma de contracte bilaterale LE Flex un pachet de energie electrică de 5 MW orari, cu livrare în tot anul 2025, dar cu profil de livrare “vârf 1”, adică doar în perioada luni-vineri între orele 6 și 22.
În total aproape 21.000 GWh, o cantitate mică. Producătorul a scos la vânzare energia la un preț de 650 de lei/MWh.
Trei companii au venit cu ofertă de cumpărare, iar cel mai mult a oferit Energy Distribution Services (EDS), o companie românească de trading și furnizare controlată de familia Mirea, conform Economica.net.
Citeşte şi: Anunț important pentru clienții Hidroelectrica. Ce se întâmplă cu facturile pe iulie?
EDS și-a adjudecat energia cu 694 de lei/MWh, deci cu aproape 7% mai mult decât a solicitat Hidroelectrica. De ce este interesantă această trazacție?
Pentru că ea arată ritmul în care cresc prețurile la energia electrică pe contracte bilaterale, energie care urmează să fie livrată și consumată anul viitor, cel în care, în teorie, piața ar trebui să fie re-liberalizată.
Cu doar opt zile în urmă, pe 20 august, Hidroelectrica a scos la vânzare, pe aceeași piață, un pachet identic, 5 MW în vârrful de zi, cu livrare în tot anul 2025.
Citeşte şi: Mai mult de o treime din energie este de la fotovoltaice, cât energia hidro şi nucleară la un loc
Compania a scos energia la vânzare cu 600 de lei/MWh și a vândut-o cu 675 de lei, cumpărător fiind tot o compaie românească, Nova Power and Gas.
Așadar, în doar opt zile, Hidroelectrica a mai pus la prețul cu care a ofertat același tip de energie 50 de lei/MWh. Iar în ceea ce privește prețul de adjudecare la licitație, el a crescut cu 19 lei/MWh. În doar opt zile.
Înainte de aceste tranzacții din august, cu nici trei luni în urmă, pe data de 30 mai, Hidroelectrica a scos la vânzare pe aceeași platformă trei pachete de energie electrică de 5 MW orari, cu livrare în tot anul 2025, cu același profil de livrare “vârf 1”.
Atunci a cerut 575 de lei/MWh și a încheiat tranzacțiile la 580 de lei/MWh.