CCIR a semnat un Memorandum de Cooperare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Panama

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 03.03.2025 - 11:06
CCIR a semnat un Memorandum de Cooperare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Panama Foto: CCIR
CCIR a semnat un Memorandum de Cooperare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Panama Foto: CCIR

În cadrul misiunii economice din America Centrală, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a semnat un Memorandum de Cooperare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Panama.

SHARE

Documentul, semnat de reprezentanții celor două camere, Mihai Daraban, președintele CCIR, și Juan A. Arias, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Panama, în prezența Ambasadorului României în Columbia, Manuel Pleșa, și a ministrului adjunct de externe al Republicii Panama, Carlos Ruiz Hernandez, prevede consolidarea relațiilor de afaceri și dezvoltarea componentei economice dintre cele două state.

Au fost stabilite, totodată, liniile directoare pe care mediile de afaceri din România și Republica Panama le pot urma pentru facilitarea schimburilor comerciale bilaterale. 

Președintele CCIR, Mihai Daraban, a precizat faptul că „semnarea acestui memorandum este o urmare firească a discuțiilor avute cu partea panameză, în care au fost identificate industriile cu potențial mare de dezvoltare, în care mediul de afaceri din România se poate implica cu succes. 

Astfel, industria energiei, industria transporturilor, care înglobează transporturile maritime și feroviare, industria construcțiilor civile și de infrastructură, industria IT, industria aeronautică și de apărare și nu în ultimul rând industria turismului, reprezintă reale oportunități de afaceri pentru mediul de business românesc.

CCIR a semnat un Memorandum de Cooperare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Panama

Cadrul general prevăzut în documentul pe care l-am semnat astăzi cu omologii panamezi este un instrument foarte important care va putea fi utilizat la dinamizarea dialogului dintre mediile de afaceri ale celor două state. Companiile românești, prezente la această misiune economică, se bucură deja de o atenție deosebită din partea oamenilor de afaceri panamezi, existând un interes comun în dezvoltarea unor proiecte de anvergură”.

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Panama, Juan A. Arias, a apreciat faptul că „după mai mulți ani, în care companiile românești au avut o prezență nesemnificativă pe piețele din America Centrală și de Sud, misiunea economică organizată de CCIR reprezintă un nou început în ceea ce privește colaborarea la nivel economic dintre cele două state. România și Panama, state cu o industrie portuară puternică, pot deveni hub-uri comerciale relevante pentru Europa și America Latină”.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te