Ce fac cele 7 pasaje din Centrul Civic al Oradei. Cât a costat cea mai complexă lucrare bihoreană, care fluidizează circulația prin piețele Gojdu și Cetate, inaugurată pe 31 dcembrie.
Pasajele acestea scurtează deplasarea pe axa Nufărul - Magheru, la sub 3 minute, dar pot să dea bătăi de cap șoferilor care vor circula perpendicular pe această direcție, după începerea școlii.
Ce fac cele 7 pasaje din Centrul Civic al Oradei
Construcția pasajelor subterane din Centrul Civic s-a făcut cu închiderea circulației pentru un an de zile, cu izolarea riveranilor și cu ambuteiaje interminabile, în tot orașul.
Deschiderea circulației, pe 31 decembrie, s-a lăsat cu orădeni adunați ca la sărbătoare și coloane de mașini claxonând ca la nuntă.
Profitând de zilele libere, când traficul a fost mai relaxat, șoferii au dat ture prin pasaje, ca să le testeze şi să se lămuească anume cum trebuie să circule prin ele.
Citeşte şi: Nicuşor Dan: „Am terminat operaţiunile de asfaltare de sub pasajul Doamna Ghica”
„Va dura puțin ca orădenii să se obișnuiască, dar se va circula mult mai bine decât înainte”, promite primarul Florin Birta. Dar asta se va vedea după începerea școlii.
Amenajarea celor 7 pasaje a fost cea mai complexă lucrare din Oradea, de după 1989, investiția de circa 40 de milioane de euro fiind depășită ca valoare doar de construirea noului CET pe gaz, care a costat 77 de milioane de euro, conform Bihoreanul.
Lucrarea a fost licitată în două pachete, ambele câștigate de asocieri din care face parte firma Freyrom, constructorul Podului Centenarului, ceea ce a ușurat coordonarea lucrărilor.
Citeşte şi: VIDEO Încă o „minune”, pe Centura Bucureștiului. Se deschide Pasajul Olteniței - Popești Leordeni
Predarea pasajului din Piața Cetate, licitat separat, programată pentru mai 2023, a fost întârziată cu 7 luni, ca să fie dat în folosință odată cu cele 6 pasaje din Piața Gojdu.
Toate au fost deschise circulației pe 31 decembrie, cu 8 luni înainte de termenul contractual (august 2024), „pentru a reduce ambuteiajele”, potrivit primarului Florin Birta, dar și pentru decontarea tuturor cheltuielilor eligibile din fondurile UE.
Săptămâna trecută, angajații Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională au făcut cereri de decontare a cheltuielilor eligibile, în valoare totală de circa 100 de milioane de lei. „Am făcut demersurile să atragem toate sumele”, spune șeful DMPFI, Marius Moș.
Şoferii sunt încântaţi
Pasajele în lanț, primul sub Piața Cetății, celelalte 6 sub Piața Gojdu (dintre care cel de la capătul Parcului 1 Decembrie e format din două tuneluri, unul dinspre Podul Dacia, altul spre Nufărul) fluidizează circulația pe axa Nufărul - Magheru.
Șoferii sunt încântați. „După Podul Dacia intri din pasaj în pasaj și imediat ești în Cantemir, lângă Electrica”, spune un orădean.
Mai mult, deși viteza de rulare a crescut, pentru că majoritatea mașinilor merg înainte, circulația este intuitivă. „În prima săptămână de la deschiderea pasajelor, Poliția Rutieră n-a înregistrat nici un incident”, confirmă purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, Alina Fărcuța.