Potrivit acordului, Guvernul României va beneficia de sprijinul şi expertiza unor experţi din cadrul unor reputate instituţii financiare internaţionale şi BEI în două domenii de intervenţii.
Un domeniu se referă la nevoile orizontale, şi anume: creşterea capacităţii administrative a autorităţilor de management, organismelor intermediare şi a altor beneficiari publici pentru identificarea, pregătirea şi implementarea proiectelor.
De asemenea, domeniul mai prevede gestionarea procesului de închidere a Programelor Operaţionale finanţate în cadrul perioadei de programare 2014 - 2020; consultanţă pentru echipele de proiect şi departamentele implicate în pregătirea, gestionarea şi implementarea proiectelor; training; identificarea aspectelor legate de guvernanţă, simplificarea şi eficientizarea cadrului legislativ şi de reglementare naţional aferent absorbţiei fondurilor UE şi îndeplinirea condiţiilor favorizante.
Citește și
Ghinea răspunde cu o minciună manipulatoare după un articol al Newsweek România bazat pe documente
Ghinea schimbă șefii din MIPE. De cine ar putea fi câștigate concursurile corecte și transparente
„Ţinând cont de rezultatele obţinute în perioadele de programare precedente cu sprijinul partenerilor noştri, memorandumul aprobat azi reprezintă o asigurare pentru o mai bună îndeplinire a obiectivelor pe care România şi le propune prin investiţiile din fonduri europene în perioada de programare 2021-2027. La fel ca şi în cazul acordului cu Banca Mondială, contribuţia partenerilor noştri joacă un rol-cheie pentru beneficiari, ministere şi autorităţile de management atât în procesul de pregătire a documentelor strategice, precum şi în implementarea reformelor şi a proiectelor", a explicat secretarul de stat Marius Vasiliu pentru Agerpres.