Covasna: 2 milioane de lei destinaţi cultelor şi ONG-urilor, retraşi şi rezervaţi pentru spitale

DE Mircea Marian | Actualizat: 03.04.2020 - 19:40
Tamas Sandor, președintele CJ Covasna
Tamas Sandor, președintele CJ Covasna

Consiliul Judeţean Covasna a anunţat că va retrage suma de 2,3 milioane de lei destinată finanţării în 2020 a proiectelor cultelor şi asociaţiilor de tineret şi sport şi o va rezerva pentru instituţiile medicale.

SHARE

"Unul dintre motivele acestei hotărâri este situaţia de pandemie, din cauza căreia toate manifestările publice sunt suspendate, iar acest lucru înseamnă că, până la toamnă, nu se pot organiza niciun fel evenimente, concursuri, etc. Pe de altă parte, este vorba de faptul că, pentru Consiliul Judeţean, prioritatea maximă a devenit asigurarea unor resurse financiare suplimentare, necesare în efortul continuu de sprijinire a unităţilor de sănătate. Suma de 2,35 milioane de lei, eliberată astfel, va funcţiona ca o rezervă financiară, care poate fi folosită pentru a ajuta Spitalul Judeţean şi spitalele orăşeneşti. Reprezentanţii ONG-urilor, ai bisericilor şi ai organizaţiilor de tineret ne-au transmis deja poziţia lor, conform căreia prioritatea trebuie să fie asistenţa de sănătate şi limitarea, pe cât este posibil, a răspândirii infecţiei COVID-19, drept urmare, aceste organizaţii renunţă la sumele solicitate de la Consiliul Judeţean Covasna", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, potrivit unui comunicat de presă.

Proiectele care se derulează prin intermediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, prin care se acordă sprijin financiar ONG-urilor acreditate să furnizeze servicii sociale, cum ar fi cele îngrijirea la domiciliu a persoanelor în vârstă, rămân în vigoare în continuare, precizează sursa citată.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te