Se apropie sezonul rece, iar românii sunt interesați de cum ar putea plăti mai puțin la facturi, la iarnă.
Deși multe trucuri pentru a crește eficiența sistemului de încălzire sunt cunoscute, precum aerisirea caloriferelor sau curățarea acestora la exterior, mulți oameni ignoră un aspect important: locurile pe unde se pierde căldura din casă.
Cum poți plăti cu 10% mai puțin la factura la căldură? Trebuie să faci o simplă schimbare de decor
Aproximativ 10-20% din căldura dintr-o cameră se pierde prin podea. Astfel, o metodă pentru a menține camerele mai calde și pentru a plăti mai puțin la facturi la iarnă este să vă puneți covoare în sufragerie și dormitor, dacă nu aveți deja.
Citește și: Cum plătești sute de lei mai puțin la facturi când vine frigul? Ce uităm să facem la calorifer
S-a demonstrat că temperatura percepută în camerele care au covoare este cu 1-2 grade mai mare decât în camerele fără covoare.
Care covoare sunt recomandate pentru a menține camera caldă?
Covoarele, în special cele fabricate din lână, nu absorb și nu transferă căldura, ceea ce înseamnă că sunt bune la izolarea unui spațiu sau a unei încăperi.
Totuși, un lucru important de reținut aici este că alegerea materialului și a dimensiunii contează, lâna fiind un izolator mai bun decât alte materiale textile similare și recomandat pentru un efect maxim.
Acoperirea unei mari părți din podea cu un covor de lână gros și dens poate avea un efect pozitiv în reducerea pierderilor de căldură și în încălzirea camerei. Acest lucru vă va ajuta să reduceți consumul de energie.
Citește și: Cum aerisești caloriferele, ca să plătești mai puțin la facturi la iarnă? Poți face totul singur
Covoarele din lână, în special, contribuie, de asemenea, la creșterea temperaturii percepute într-o cameră prin reducerea excesului de umiditate din aer prin absorbția naturală a acesteia.
Citește și: Cum încălzești primăvara locuinţa pentru a avea facturi mici? Ce trebuie să faci cu caloriferele?
O cameră cu umiditate ridicată la temperaturi scăzute va fi percepută ca fiind mai rece decât este în realitate, se arată pe un site de specialitate.