Deficitul bugetar a crescut cu peste 60% în primele 9 luni

DE Adelina Sahlean | 30.10.2019 - 13:14

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele 9 luni cu un deficit de 26,97 miliarde lei (5,67 miliarde euro), 2,6% din Produsul Intern Brut (PIB), cu 60,5% mai mare faţă de cel de anul trecut.

SHARE

În primele 9 luni din 2018, deficitul bugetar a fost de 16,8 miliarde lei, respectiv 1,77% din PIB. În primele 9 luni ale anului 2017, deficitul bugetar a fost de 6,8 miliarde lei, respectiv 0,81% din PIB, faţă de deficitul de 3,7 miliarde lei, respectiv 0,49% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2016, potrivit News.ro.

În primele 9 luni din 2019, veniturile bugetului general consolidat sunt în sumă de 228,7 miliarde lei, reprezentând 22,2% din PIB, comparativ cu 21,7% din PIB în aceeaşi perioadă a anului 2018.

”Procentual, veniturile au fost cu 11,6% mai mari, respectiv o creştere cu 23,7 miliarde lei, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Se înregistrează creşteri, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuţii de asigurări (+15,3%, respectiv o creştere cu 11,0 miliarde lei), impozit pe profit (+14,5%, respectiv o creştere cu 1,6 miliarde lei), TVA (+11,9%, respectiv o creştere de 5,1 miliarde lei ), accize (+8,8%, respectiv o creştere de 1,8 miliarde lei)”, se arată în comunicat.

Încasările din contribuţiile de asigurări au fost influenţate de creşterea efectivului de salariaţi din economie, a câştigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar şi de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA în creştere cu 11,9% faţă de realizările aceleiaşi perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 47,5 miliarde lei.

De asemenea, cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 11,1%, fiind influenţate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, şi cu 15% de la 1 septembrie 2019, ajungând de la 1.100 lei la 1.125 lei, precum şi de creşterea nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei (de la 1 iulie 2018) şi de la 640 lei la 704 lei ( începând cu septembrie 2019).

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te