Ordinului ministrului Economiei nr. 791/2020, care dă detalii despre aceste certificate ce se vor obține pe baza unor declarații pe proprie răspundere, a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial.
Aceste certificate vor fi eliberate doar pe perioada stării de urgență și pot fi folosite pentru a beneficia de șomajul tehnic suportat de stat sau de amânarea la plată a chiriilor și utilităților.
Astfel, certificatul albastru va fi eliberat agenților economici care și-au întrerupt total sau parțial activitatea, drept consecință a deciziilor luate de autoritățile publice, în perioada stării de urgență.
De certificatul galben vor beneficia firmele ale căror încasări s-au diminuat în luna martie cu minim 25% față de media încasărilor din ianuarie – februarie 2020. Acesta poate fi folosit pentru a obține de facilități/măsuri de sprijin din partea instituțiilor publice, sau în relații comerciale.
Un agent economic poate solicita un singur tip de certificat de urgență.
Cererea pentru eliberarea acestuia se depune exclusiv electronic, accesând http://prevenire.gov.ro, iar eliberarea se face automat, după ce solicitantul introduce în sistem datele de identificare ale firmei și declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal, prin care acesta atestă că toate informațiile și documentele care stau la baza cererii pentru obținerea certificatului sunt conforme cu realitatea și respectă legislația în vigoare raportat la tipul de certificat solicitat.
Modelul de declarație va fi postat pe site-ul sus-menționat. Platforma http://prevenire.gov.ro va fi operațională în termen de 5 zile de la publicarea ordinului în Monitorul Oficial.
Documentele se încarcă sub semnătura electronică a reprezentantului legal al operatorului economic sau a unui împuternicit al acestuia, deținător de semnătură electronică. În situația în care reprezentantul legal nu deține semnătură electronică, acesta poate semna olograf, urmând ca toate documentele încărcate în platforma http://prevenire.gov.ro (inclusiv declarația pe propria răspundere) să fie semnate electronic de către împuternicitul desemnat în acest sens.
Autoritățile vor verifica veridicitatea celor cuprinse în declarația pe propria răspundere, iar dacă sunt identificate suspiciuni pentru nerespectarea dispozițiilor legale, vor fi sesizate organele penale.