Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede România îin pragul recesiunii şi a precizat că riscul a fost pentru trimestrul întâi. El a adăugat că toţi indicatorii cu putere de prognoză arată o revenire şi mai ales consumul.
Guvernatorul BNR: „Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi”
Mugur Isărescu a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă România se află în buza recesiunii.
„Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi. Toţi indicatorii cu putere de prognoză, cum se spune în terminologia de specialitate, arată o revenire şi mai ales consumul”, a declarat Mugur Isărescu.
El a fost întrebat despre faptul că ţările din regiune au avut recesiune, iar acolo a scăzut inflaţia mai rapid şi dacă pentru România nu a fost cumva un dezavantaj din acest punct de vedere.
„Nu este frica de recesiune, este o analiză care sună cam aşa, în condiţii de recesiune în România nu ai cum să mai faci corecţie fiscală pentru că scad veniturile fiscale. Pentru o bancă centrală să apese tot timpul pe frână să oprească creşterea cererii să creezi o recesiune poate că e o soluţie în momente disperate miltoniană, că în momente disperate şi Milton Friedman spunea ”Apăsaţi pe frână”. Dar el ştia, ştiţi cum zicea aşa, ca să intru în teorie, că numai banii contează.
Pe când ceilalţi, neomonetarişti, şi banii contează. E formula celebră a unuia care a spus, un împuşcat, un om care a fost împuşcat nu poţi să spui că e numai o chestiune de balistică. A plecat glonţul şi a ajuns acolo. Nu. E mai mult decât o chestiune de balistică. Cineva a tras cu puşca, l-a ochit, nu l-a ochit, a detonat, n-a detonat.
Noi avem această abordare că nu putem să ieşim nici cu inflaţia mai bine dacă introducem economia în recesiune datorită faptului că problema fiscală este dominantă. Şi ea este şi sursă de inflaţie. Dacă deficitul se măreşte, se măreşte şi presiunea inflaţionistă. Nu ieşi din ea, decât cu o recesiune neputernică şi, eventual, cu o criză. Nu avem aceste intenţii”, a precizat Mugur Isărescu.