Încrederea în zona economiei euro a crescut în martie, cea mai grea lună a pandemiei de COVID

DE Adrian Costin | Actualizat: 30.03.2021 - 13:55
Foto: pixabay/ pexels.com
Foto: pixabay/ pexels.com

În industrie, optimismul a crescut neaşteptat la două puncte, de la minus 3,3 puncte în februarie, în timp ce încrederea consumatorilor a urcat la minus 10,8 puncte în luna aceasta, de la minus 14,7 puncte luna precedentă.

SHARE

Potrivit datelor publicate marţi de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a urcat în martie la 101 puncte, de la 93,4 puncte luna precedentă. Cifra comunicată de Executivul comunitar diferă de estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care se aşteptau la un avans de până la 96 de puncte.

Citește și: Legătura dintre George Simion și membrii galeriilor de fotbal care au protestat în București


În industrie, optimismul a crescut neaşteptat la două puncte, de la minus 3,3 puncte în februarie, în timp ce încrederea consumatorilor a urcat la minus 10,8 puncte în luna aceasta, de la minus 14,7 puncte luna precedentă.

Citește și: Interlopul Rechinu i-a mulțumit președintelui Mexicului. Nu-i pasă de mandatul de arestare românesc

Încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, s-a îmbunătăţit la minus 9,3 puncte în martie, de la minus 17 puncte luna precedentă, în timp ce economiştii se aşteptau la minus 14,4 puncte.

"Pentru prima dată de la debutul pandemiei de coronavirus (COVID-19), indicele sentimentului economic este uşor peste media pe termen lung. Creşterea a fost de o magnitudine care nu s-a mai înregistrat din vara anului trecut, după prima fază a epidemiei", apreciază Comisia Europeană.

În rândul marilor economii din UE, în Germania a fost raportată cea mai semnificativă îmbunătăţire a încrederii în economie, de 7,9 puncte, până la 103,7 puncte.

Îmbunătăţirea perspectivelor economice au dus la creşterea aşteptărilor privind preţurile de vânzare în rândul producătorilor, de la 9,8 puncte la 17,6 puncte, iar în rândul consumatorilor indicele privind evoluţia preţurilor în următoarele 12 luni a urcat de la 15,7 puncte la 18,6 puncte.

Potrivit previziunilor economice de iarnă, Comisia Europeană prognozează că economia zonei euro va creşte cu 3,8% atât în 2021, cât şi în 2022, în timp ce economia UE va creşte cu 3,7% în 2021 şi cu 3,9% în 2022. Comisia subliniază însă că impactul economic al pandemiei rămâne inegal de la un stat membru la altul şi de aceea ritmul redresării va varia în mod semnificativ. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te