Incredibil. Blue Air nu mai are conturile blocate. Compania are datorii de 870 milioane lei

DE Alex Darvari | Actualizat: 07.09.2022 - 18:15
Blue Air - FOTO: Digi24
Blue Air - FOTO: Digi24

Administraţia Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, informează miercuri AFM, printr-un comunicat.

SHARE

"În urma solicitării transmise în dimineaţa zilei de 7 septembrie 2022, de eşalonare la plată a obligaţiilor restante la Fondul pentru Mediu şi a transmiterii documentaţiei necesare pentru începerea procedurii de eşalonare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, Administraţia Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation SA şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei", se menţionează în comunicat.

AFM subliniază în comunicat că, în data de 3 mai 2022, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a transmis către Administraţia Fondului pentru Mediu lista operatorilor care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021, în scopul demarării procedurii de stabilire şi încasare a penalităţii în cuantum de 100 euro, echivalent în lei, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon.

Citește și: Wizz Air, datorii mai mari ca Blue Air. 70.000.000 lei pierderi în plus pentru compania românească

În baza acestor informaţii, a fost emisă o decizie de impunere, privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, pentru toţi operatorii economici, inclusiv pentru compania Blue Air Aviation, ca urmare a nerestituirii unui număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, decizie care a fost comunicată societăţii la data de 13 mai 2022 şi care avea termen scadent de plată la data de 5 iunie 2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

"Decizia de impunere nu a fost contestată şi s-a trimis în data de 17 mai 2022 o solicitare de eşalonare la plată a creanţelor la Fondul pentru Mediu. În data de 24 mai 2022, Administraţia Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării prin care a informat compania Blue Air Aviation SA cu privire la cadrul legal prin care se poate realiza eşalonarea datoriei. În data de 24 iunie 2022, compania Blue Air Aviation a revenit cu o adresă prin care a solicitat eşalonarea la plată a debitului provenit din decizia de impunere. Administraţia Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării în data de 15 iulie 2022, prin care a solicitat mai multe documente pentru a realiza legal procedura de eşalonare. Întrucât compania Blue Air Aviation SA nu a achitat suma restantă şi nici nu a pus la dispoziţie informaţiile şi documentele solicitate, nu a prezentat garanţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în data de 25 iulie 2022, Administraţia Fondului pentru Mediu a demarat măsuri de executare silită şi a emis un Titlu executoriu şi o Somaţie de plată", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în data de 29 august 2022, Administraţia Fondului pentru Mediu a revenit cu o adresă către compania Blue Air Aviation prin care a adus la cunoştinţă faptul că se respinge eşalonarea de plată a creanţelor la Fondul pentru Mediu, întrucât nu au fost transmise documentele solicitate prin adresa din 15 iulie 2022.

"Întrucât contribuabilului i-a fost respinsă solicitarea de eşalonare la plată a obligaţiilor la Fondul pentru Mediu pentru neprezentarea documentelor solicitate şi pentru că acesta nu a achitat sumele înscrise în Titlul executoriu şi în Somaţia de plată, în data de 1 septembrie 2022 au fost continuate măsurile de executare silită în cadrul Dosarului de executare silită pentru recuperarea creanţei datorate la Fondul pentru Mediu prin emiterea adresei de înştiinţare privind înfiinţarea popririi şi a adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti", explică reprezentanţii AFM.

Blue Air Aviation a anunţat marţi că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te