Statisticile europene citate de publicația spaniolă arată că giganții americani – mai ales din domeniul IT – au raportat prin intermediul subsidiarelor irlandeze profituri de 98 de miliarde de dolari în 2018.
Olanda urmează în clasamentul țărilor prietenoase cu corporațiile (profituri declarate de 29 miliarde dolari în 2018), iar topul e completat de Germania, Belgia și Luxemburg.
Datele susțin astfel inițiativa mai multor state europene, printre care și Franța, de a impune taxe suplimentare companiilor americane care realizează profituri însemnate, dar evită taxarea în țările respective din cauza regimurilor fiscale mult mai dure decât în Franța.
Printre companiile americane care își declară în Irlanda profiturile făcute în toată UE se numără Apple, Amazon, Starbucks, Google și Fiat – Chrysler, potrivit El Pais.