Curentul a fost întrerupt în jurul orei 16 a zilei de vineri, fără ca Enel să facă un anunț public.
Reprezentanti E-Distributie Muntenia pentru Newsweek România: “Echipe ale E-Distribuție Muntenia au intervenit pentru a remedia în cel mai scurt timp avaria apărută în această seară în zona Voluntari. Intervențiile pe teren au fost îngreunate de condițiile meteo. Regretăm disconfortul creat clienților și îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru realimentarea în siguranță a locuințelor acestora.”
Oamenii au încercat să afle informații pe cont propriu. Pe pagina de Facebook: „Întreruperi / deranjamente ENEL. Stăm în beznă!?”, cineva se întreabă: ”Bună seara cît mai durează până de curent din voluntari?” Altcineva răspunde: „Au spus că în jur de 23.00”.
Cineva care a sunat la deranjamente a primit răspuns că electicitatea va veni la ora 1 în această noapte.
Voluntari are o populație de peste 42.000 de locuitori, iar majoritatea se află în beznă și la această oră.