Una dintre modificările-cheie este preluarea la ADR a Comitetului Tehnico-Economic pentru Societatea Informaţională, o instituție care avizează proiectele IT guvernamentale cu o valoare de peste 500.000 de euro, după cum a explicat luni într-o dezbatere publică Sabin Sărmaş, preşedintele ADR, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de executiv la finalul anului trecut în Monitorul Oficial, citat de G4media.
”A fost o asumare la fel de importantă, având în vedere că acest comitet are atribuţii în avizarea proiectelor cu o valoare de peste 500.000 de euro, iar nefuncţionarea acestui comitet ducea la blocarea oricărui proiect de anvergură din aria IT&C publică”, a spus Sărmaș.
Cu alte cuvinte, marile licitații IT lansate de guvern, ministere și agenții guvernamentale trebuie să fie verificate și aprobate de această instituție aflată în subordinea premierului Ludovic Orban. Mai mult, CERT-RO, instituția care gestionează incidentele de securitate cibernetică, a trecut de la Ministerul Comunicaţiilor în coordonarea premierului Orban.