"Dacă mă poate ajută cineva cu o informație, dacă știe cineva dintr o speța concretă, am pe un teren care se află pe litoral la DN 39 amplasată o antena de telefonie, urmează să le expire contractul, în prezent îmi plătesc 300 eur / luna, care credeți că ar fi un preț corect, astfel să nici nu și mute jucăria ( șanț totuși firme mari care dacă șanț Încolțiți găsesc soluții), doar din experiența concretă sau informație concretă mă poate ajută cineva", a scris aceasta pe Grupul antreprenorilor din România.
Acești bani se dau, evident, pentru închirierea locului unde această antenă urmează să fie amplasată. Mulți români cred că antenele de telefonie sau de Tv emit unde care le afectează sănătatea.
Mulți ar putea râde de asemenea idei, dar în sistemul public al României, sute de mii de angajați primesc spor de antenă.
Raportat la cât câștigă bugetarii e puțin
Newsweek România a scris, în repetate rânduri despre sporurile de antenă acordate în instituțiile de stat.
un număr de 329 de instituții publice au plătit (din bani publici) analize pentru determinarea câmpului electromagnetic din interiorul instituțiilor. În anul 2016, a fost vorba de 341 de instituții publice, în 2017 de un număr de 247 instituții publice, în 2018 de un număr de 189 instituții publice, în 2019 de 59 instituții publice, iar în 2020 de 68 instituții publice.
Citește și: Sporuri crescute de 600 de ori la Agenția de stat care îți caută de lucru. Buget: 29.000.000 lei
Potrivit documentelor obținute de Newsweek România, în ultimii 5 ani, 1.233 de instituții publice au considerat că, în clădirile unde își desfășoară activitatea, există câmpuri electromagnetice, iar angajații ar trebui să primească așa numitul „spor de antenă”.
Pe această listă regăsim aproximativ 500 de comune, 70 de orașe, 40 UAT, zeci de școli, agenții (APIA, Protecția mediului, de sănătate publică,) teatre, administrații ale cimitirelor, stațiuni de cercetare agricolă, poliția locală, penitenciare și inspectorate de muncă, servicii și direcții (publice, comunitare, de alimentare cu apă, termoficare, sănătate publică, parcuri, salubritate), spitale etc.