Documentul nu prevede însă şi impactul bugetar al implementării măsurii, potrivit Mediafax.
Propunerile principale prezentate implică creşterea salariului de bază minim brut, pe ţară, garantat în plată la nivelul de 2080 lei/lună, începând cu 1 noiembrie 2018, dar și introducerea unui salariu de bază minim brut în plată de 2350 lei/lună pentru angajaţii pe posturi pentru care sunt necesare studii superioare conform Clasificării Ocupaţiilor din România (COR), începând cu 1 noiembrie 2018.
Printre motivele invocate se numără faptul că numeroşi lucrători cu normă întreagă câştigă venituri sub nivelul minim de subzistenţă sau nivelul minim de trai decent calculat la nivelul gospodăriilor de salariaţi.
De asemenea, creşterea salariului minim are un impact pozitiv asupra potenţialului de creştere a economiei pe termen lung și un impact nesemnificativ asupra inflaţiei.
„Această creștere este necesară ţinând cont de lipsa acută de forţa de muncă cu care ne confruntăm. De altfel, creşterea salariului minim este una naturală şi nu una discreţionară, ca urmare a dificultăţilor întâmpinate de companii în găsirea de forţă de muncă.” mai reiese din document.
România are cea mai ridicată rată de sărăcie în rândul lucrătorilor cu normă întreagă (full time) din UE (13,3% din total). Situaţia este şi mai gravă în ceea ce priveşte rata de sărăcie în rândul lucrătorilor cu timp parţial de lucru (part time), unde România, cu 61%, are de aproape 4 ori mai mult decât media UE28
.