În ciuda prețurilor foarte mari, ironizate de internauți chiar pe pagina oficală de Facebook a Gondolei Sinaia, pe peroanele instalațiilor de transport pe cablu s-au format cozi mari încă de la primele ore. Un adult plătește 230 de lei pe zi pentru a schia câteva ore în Valea Soarelui.
„Dacă vin cu familia (2 adulți și 2 copii), la cât credeți că poate ajunge dobânda pentru un credit de 1520 lei, cât ar costa skipas-urile pe doua zile? Cu motorina, cazarea si mancarea ma descurc. Va mulțumesc!”, a scris un internaut.
„Birou de credite înainte de intrare în parcare aveti?”, a întreabat un alt turist pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia.
„De ce ați mărit abonamentul, dacă nu poți folosi și cele doua telefericuri si telescaune cumpărate recent? Hoție pe față! Plătesc 220 lei și stau la rând 40 minute! Mai bine spus plătesc 220 să stau la coada mai mult decât să schiez!”, a postat un alt turist nemulțumit.
Potrivit autorităților locale, în Sinaia sunt deschise următoarele pârtii:
- Varianta (10)
- Valea Dorului 2 (13)
- Panoramic (15)
- Soarelui (16-17)
- Laptici 1 (18)
- Lăptici 2 (19)
- Călugărul 1 și 2, deservite de teleschiul Călugărul
Restul pârtiilor sunt închise, avertizează administratorii domeniului schiabil, care cer turiștilor să nu se aventureze mai jos de golul alpin.
„Nu se schiază pe alte pârtii. Nu vă aventurați mai jos de golul alpin, stratul este insuficient”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia, relatează bizbrasov.ro.