„Mai avem o reformă foarte importantă, tot pe bani europeni: venitul minim de incluziune. Să nu săriţi la mine, mai ales mediul privat! (…) Venitul minim de incluziune este foarte bine aşezat şi stabilit pe trei piloni foarte importanţi. Unu: evitarea sărăciei şi scoaterea cât mai multor oameni din sărăcie şi din risc de sărăcie.
Al doilea este axat pe încurajarea ocupării forţei de muncă: mă uit ce are nevoie o familie dar mă uit şi la cei apţi din punct de vedere legal şi din punct de vedere al sănătăţii să muncească şi nu le mai acord niciun sprijin dacă nu vor să muncească. În primul rând să-i orientăm în carieră, să le arătăm că pot fi utili societăţii şi să îi îndreptăm să muncească pe cei apţi de muncă”, a declarat Marius Budăi.
Citește și: Nici un candidat nu a reuşit să treacă de concursul pentru un post de conducere în Poliția Suceava
„Pe viitor, când se va aproba dosarul pentru venitul minim de incluziune, acea persoană sau acele persoane care sunt apte de muncă, din punct de vedere legal şi al sănătăţii, vor fi înscrise automat la Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă. Vor fi chemate la Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, vor fi consiliate și vor fi calificate în vederea găsirii unui loc de muncă Dacă refuză acest lucru, înseamnă că persoana respectivă nu are nevoie de venitul minim de incluziune”, a explicat ministrul Muncii.
Citește și: Șofer beat și drogat, cursă nebună pe străzile Capitalei. A lovit și o mașină de poliție
Art. 3. - (1) Venitul minim de incluziune reprezintă sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal, astfel cum acesta este definit de art. 54 din Legea nr. 292/2011, cu modificările ulterioare, pentru familiile şi persoanele singure aflate în situaţia prevăzută la art. 1 alin. (2), precum şi pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor şi stimularea participării acestora în sistemul de educaţie.
(2) Pentru a răspunde scopului prevăzut la alin. (1), venitul minim de incluziune se compune din una sau mai multe din următoarele categorii de ajutoare financiare: a) ajutor de incluziune; b) ajutor pentru familia cu copii; c) supliment pentru locuire.
(3) În funcţie de nevoile familiei/persoanei singure, venitul minim de incluziune este însoţit de alte măsuri de asistenţă socială complementare, acordate în bani şi/sau în natură, după cum urmează: a) stimulente; b) facilităţi contributive; c) alte drepturi complementare.
(4) Sumele aferente venitului minim de incluziune şi măsurilor de asistenţă socială complementare prevăzute la alin. (3) se acordă din bugetul de stat şi, după caz, din bugetele locale.
Venit de 275 lei
Cuantumul maxim al ajutorului de incluziune stabilit de lege este de 275 lei/lună/membru de familie, cu excepția persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, pentru care cuantumul maxim este de 400 lei/lună.