Propunerea pentru realizarea acestei scrisori şi trimiterea ei la Bruxelles a venit de la două cadre didactice de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) si a asociatiei "Moldova vrea Autostrada", reprezentanţii tuturor celor cinci universităţi de stat din capitala Moldovei fiind de acord cu necesitatea realizării acestui proiect de infrastructură. Mai exact, semnatarii solicită respectarea legislaţiei existente - Legea L291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, dar şi HG 666/2016 - Master Planul General de Transporturi, la finanţarea cu prioritate şi la demararea execuţiei integrale a Autostrăzii A8.
„Este convingerea noastră că, alături de autostrada A7 care asigură conectivitatea pe axa Nord-Sud, autostrada A8 de la Iaşi la Târgu Mureş reprezintă o componentă strategică pe axa mediană Est-Vest, fără de care dezvoltarea economică a Regiunii Nord-Est a României şi atenuarea uriaşelor decalaje faţă de celelalte regiuni ale Uniunii Europene nu sunt posibile. Acest punct de vedere este susținut şi de prezenţa acestor două obiective majore de investiţii pe coridoarele de transport TEN-T CORE, precum şi de includerea lor în Master Planul General de Transport al României”, au precizat reprezentanţii celor cinci universităţi în scrisoarea deschisă.
Continuarea, în Ziarul de Iași.