Viziteu (USR): Prima lecție este că trebuie să scădem masiv dependența față de China

DE Mircea Marian | Actualizat: 19.03.2020 - 10:56

Newsweek România continuă seria articolelor despre modul în care România va ieși din criza economică generată de coronavirus cu opinia deputatului USR Lucian Stanciu Viziteu.

SHARE

Sper că România va învăța lecțiile actaulei crize globale, pentru ca în viitor să fim mai pregătiți, și ca țară dar și ca bloc comunitar, pentru a face față unei astfel de situații.

Prima lecție este că trebuie să scădem masiv dependența față de China, o dictatură care folosește fără jenă propriul popor pentru a acumula bogăție pe care apoi o folosește în interes politic și geopolitic și care susține public că miza sa este să înlocuiască actuala ordine democratică globală și primatul civilizației occidentale. Această criză globală există pentru că regimul comunist a refuzat multă vreme să accepte faptul că se confruntă acasă cu o criză de sănătate gravă. În loc să ia măsuri, i-a pedepsit pe medicii care au tras semnalul de alarmă. Mai departe, China a fost incapabilă să oprească Covid19 la ei în țară. În pasul doi, când pandemia a lovit în Europa, China a refuzat să-și mai onoreze contractele comerciale. Putem deci spune că China nu s-a dovedit un partener loial.

Prin urmare, este evident că trebuie să susținem în România și în UE revigorarea industriilor esențiale, a industriilor de criză. În România trebuie să susținem, prin scăderi de taxe, industriile care fabrică măști medicinale de unică folosință, combinezoane medicale, dezinfectanți și aparate medicale specifice. Avem capacitatea și avem know-how-ul să facem toate aceste lucruri acasă. Forță de muncă vom avea, căci numeroși români se întorc în țară. Pe plan imediat, cred că Guvernul trebuie să sprijine acele industrii care sunt astăzi cel mai puternic lovite de criză și care au fost nevoite să trimită oamenii în șomaj tehnic. Trebuie să ne asigurăm însă că banii ajung exact la companiile afectate și mai ales, la companiile care își asumă să reia producția la parametri normali, la finalul crizei.

Din păcate, nu avem forța financiară a altor state occidentale, precum SUA, Germania, Franța și altele, pentru că în ultimii ani bugetul României a fost construit iresponsabil de pesediști. Astăzi avem o marjă de acțiune foarte mică, deoarece deficitul bugetar abia acoperă cheltuielile supradiemnsionate ale statului, pensiile speciale și alte sinecuri apărute în ultimii 30 de ani.

De aceea, cred că o lecție aici este inclusiv aceea că trebuie să construim un stat mai suplu, un stat care să scadă masiv chetuielile. Este inadmisibil să plătim pensii speciale mai mari decât în Germania dar să nu avem destui bani pentru spitale. Dacă nu vom schimba această logică, orice criză ne va lovi în viitor, oricum va arăta și de orice natură ar fi, ne va prinde din nou nepregătiți.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te