În cadrul Academiei Română funcționează 51 institute de cercetare, 18 Centre de cercetare și 6 Fundații. Instituțiile de cercetare subordonate AR au drept obiect principal de studiu cercetări fundamentale din diverse ramuri ale cunoașterii ca de exemplu: Matematica, Fizica, Biologia, Chimia, Medicina, Științele Agricole, Știința Informației, Științele Economice, Istoria, Filosofia, Artele, Filologia, etc.
Academia Română a expediat recent către toate aceste organisme subordinate Adresa nr 240/22.05.2019 prin care le înștiințează că AR nu are fonduri suficiente pentru plata salariilor în următoarele luni.
Academia Română a propus un set de măsuri pe care le recomandă insistent să fie luate de unitățile sale pentru a acoperi deficitul salarial, cum ar fi:
a) diminuarea salariilor, în special salariile celor care au venituri suplimentare;
b) forțarea personalului de a intra în concedii fără plată;
c) pensionarea forțată a celor care îndeplinesc condițiile de pensionare (inclusiv a acelora care au aprobarea Consiliilor Științifice de a-și continua activitatea);
d) suspendarea promovarilor de personal, a anunțat asociația Ad Astra.
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop câștigă, lunar, suma de 21.840 de lei brut. Alături de vicrepreședinte este singurul care nu beneficiază de indemnizația lunară de hrană de 370 de lei.
Salariul net al lui Ioan Aurel Pop este de12.776 de lei, adică aproximativ 2.800 de euro. Ioan-Aurel Pop și-a conservat funcția de rector al Universității Babeș Bolyai.
El nu și-a depus declarația completă de avere pe anul 2019. În declarația de avere din anul 2018, Ioan-Aurel Pop are 15 conturi cu peste 1,6 milioane de lei și aproximativ 35.000 euro.
Citește și: Ad Astra: Academia Română vrea să taie salariile oamenilor de știință.