“La Politehnică, de foarte mulți ani, după ’89, lucrările scrise sunt pe itemi obiectivi. S-ar putea să îi supărăm pe unii dintre profesori, dar le vom explica că este calea pe care trebuie să mergem. Dar sunt mulți care spun că nu se poate la materia X să mergem pe itemi obiectivi. Dar uitați-vă la testele Cambridge. Luăm în calcul, când o să avem situația exactă o să elaborăm metodologia pentru examenele viitoare și o să vă comunicăm”, a declarat Andronescu, citată de edupedu.ro.
Precedenta tentativă a Ministerului Educației de a introduce chiar la Evaluarea Națională și BAC-ul de anul acesta testele grilă a declanșat un scandal major. Atunci, instituția plănuia ca 40%dintre cerințele de la examene să fie itemi obiectivi, adică întrebări deschise și tip grilă.
Într-o conferință de presă susținută la sediul Ministerului Educației, Ecaterina Andronescu a mai anunțat că “este pregătită noua lege a educației, care va avea 3 legi: legea învățământului preuniversitar, legea învățământului universitar și statutul cadrului didactic“. Ministrul a declarat că va supune în curând cele trei legi ale educației dezbaterii publice, reunite sub forma unui “cod”, “pentru ca în toamnă să îl supunem spre Parlament în dezbatere“.