Ce își pot cumpăra elevii din tichetele educaționale? Cei 500 lei ajung, în sfârșit, la copii

DE Alexandra Lupascu | 21.03.2024 - 07:42
Ce își pot cumpăra elevii din tichetele educaționale? Cei 500 lei ajung, în sfârșit, la copii Foto: Pexels (fotografie cu caracter ilustrativ)
Ce își pot cumpăra elevii din tichetele educaționale? Cei 500 lei ajung, în sfârșit, la copii Foto: Pexels (fotografie cu caracter ilustrativ)

Alte 16 mii de carduri educaționale în valoare de 500 de lei emise deja urmează să fie distribuite în școli și apoi încărcate, anunță Ministerul Fondurilor Europene.

SHARE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că “până la data de 15 martie 2024, au fost emise 521.529 carduri pentru plata sprijinului educațional în valoare de 500 lei/ an școlar.

În același timp, până la data de 11 martie 2024 au fost emise, distribuite și încărcate 505.338 carduri, urmând ca celelalte carduri să fie încărcate după ce vor ajunge la beneficiari”.

Asta înseamnă că au rămas 16.191 de carduri care încă nu au fost distribuite. Aceste carduri sunt pentru cei declarați eligibili și care încă nu le-au primit.

După ce le primesc de la școli urmează să să fie încărcate în 2-3 zile, anunță Ministerul, conform Edupedu.ro

Ce își pot cumpăra elevii din tichetele educaționale? Cei 500 lei ajung, în sfârșit, la copii

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023.

Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;

Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;

Citește și: Ce burse vor obține studenții în acest an universitar. Sprijin financiar pentru mai multe categorii

Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;

Cât timp poate fi utilizată suma virată: în anul şcolar în care se acordă, pe perioada de valabilitate a tichetului social.

Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.

Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică.

În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.

Cine primește tichete  educaționale / Lista se poate actualiza pe tot parcursul anului

Conform prevederilor Ordonanței de urgență, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:

Citește și: 300 de lei bursă pentru elevi indiferent de veniturile părinților. Până când pot fi depuse cererile 

a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:

au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani).

au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;
venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;

b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te