La profilul uman, subiectele la română la BAC 2022 au constat în textul la prima vedere din Nicolae Iorga „Doamna Elena Cuza”, și perspectiva narativă a unui text din opera „Întunecare” a lui Cezar Petrescu.
Subiectele la română la BAC 2022, la profilul real, au constat într-un text la prima vedere din Nicolae Iorga „Doamna elena Cuza”.
Sursa: hotews.ro
Afișarea rezultatelor
Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12,00). Pentru depunerea contestaţiilor a fost alocat intervalul orar 12,00 - 18,00, în aceeaşi zi. Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.
Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au fost notaţi cel puţin cu 5 la fiecare dintre acestea, obţinând cel puţin media 6 la probele scrise.