Statutul elevului. Profesorii ar putea fi obligați să justifice nota la lucrările scrise în 15 zile

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 02.02.2024 - 09:24
Elevii vor mai multe drepturi Foto: Freepik.com - rol ilustrativ
Elevii vor mai multe drepturi Foto: Freepik.com - rol ilustrativ

Profesorii ar putea justifica notele la lucările scrise în 15 zile, conform unui proiect al statutului elevului. În acest caz, în urma unei solicitări scrise, directorul școlii va desemna alți doi profesori care nu predau la clasa respectivă să reevalueze lucrarea.

SHARE

Elevii vor să modifice statutul lor. Astfel, au depus la Ministerul Educației un draft în care solicită mai multe drepturi. 

Astfel, ei vor ca profesorii să le justifice notele la lucrările scrise în timp de 15 zile, nu în 5 zile cum este în prezent, să aibă mai mult timp pentru activitățile extrașcolare,  să aibă acces nediscriminatoriu în şcoală

și să nu li se mai încalce dreptul fundamental la educaţie pe motive precum întârzierile sau lipsa unor semne distinctive.

Elevii cer mai multe drepturi. Profesorii, obligați să justifice notele la lucrările scrise în termen de 15 zile

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Salvaţi Copiii, prin participarea şi consultarea asociaţiilor reprezentative ale elevilor şi a consiliilor elevilor din ţară

Potrivit documentului, elevii solicită drepturi noi, cum ar fi cel la odihnă şi timp liber, precum şi o reglementare clară a temelor astfel încât acestea să fie date în sprijinul elevilor, nicidecum pentru evaluarea acestora.

Astfel, ei cer ca termenul pentru care părinții și elevii pot cere profesorilor să justifice nota de la lucrările scrise a fost triplat: de la maximum 5 zile la maximum 15 zile.

Citește și: Elevii unui important liceu din țară au fost ținuți în ger la -5 grade. Care a fost motivul

Elevul sau părintele poate solicita, în scris, conducerii unității de învățământ, reevaluarea lucrării scrise. Directorul școlii va desemna alți doi profesori care nu predau la clasa respectivă și care vor reevalua lucrarea scrisă.

Art. 15 – „(3) Elevul sau, după caz, părintele, tutorele ori reprezentantului legal solicită, verbal, cadrului didactic să justifice rezultatul evaluării, în prezența elevului și a părintelui, tutorelui sau reprezentantului legal, în termen de maximum 15 zile de la comunicare.

(4) În situația în care argumentele prezentate de cadrul didactic nu sunt considerate satisfăcătoare, elevul, părintele, tutorele sau reprezentantului legal poate solicita, în scris, conducerii unității de învățământ, reevaluarea lucrării scrise.

(5) Pentru soluționarea cererii de reevaluare, directorul desemnează alte două cadre didactice de specialitate din unitatea de învățământ preuniversitar, care nu predau la clasa respectivă și care reevaluează lucrarea scrisă.

(6) Media notelor acordate separat de cadrele didactice prevăzute la alin. (2) este nota rezultată în urma reevaluării. În cazul învățământului primar, calificativul este stabilit prin consens de către cele două cadre didactice.

Citește și: Profesoară de liceu, după ce o adolescentă a cerut acasă pentru că se simțea rău: ”Sunteți monștri”

(7) În cazul în care nota acordată în urma reevaluării este mai mare, contestația este acceptată. În cazul în care nota este mai mică, contestația este respinsă.

(8) În cazul acceptării contestației, directorul anulează nota obținută în urma evaluării inițiale. Directorul trece nota acordată în urma contestației și autentifică schimbarea prin semnătură. Calificativul sau nota obținută în urma contestației are caracter definitiv.

(9) În situația în care în unitatea de învățământ preuniversitar nu există alți învățători/institutori/profesori pentru învățământul primar sau profesori de specialitate care să nu predea la clasa respectivă, pot fi

 desemnați, de către direcția de învățământ preuniversitar, cadre didactice din învățământul primar sau profesori de specialitate din alte unități de învățământ”, conform proiectului.

Foto: Freepik.com - rol ilustrativ

Elevii solicită Ministerului Educaţiei să preia propunerea lor de statut şi să formeze un grup de lucru pentru stabilirea unei forme care să fie supusă consultării publice.

Actualul Statutul elevului a fost modificat de Ministerul Educației în 2023 cu câteva reglementări în special la clasele primare. Una dintre modificările publicate în Monitorul Oficial este cea care prevede posibilitatea scăderii calificativului la purtare pentru elevii din învățământul primar. Statutul elevului, varianta 2023, a fost aprobat prin ordinul de ministru nr. 3.797 din 8 martie 2023 și a fost publicat abia 14 zile mai târziu.

Actualul Statut al elevului prevede că părintele sau elevul solicită, verbal, solicită, verbal, cadrului didactic să justifice rezultatul evaluării, în prezența elevului și a părintelui, tutorelui sau susținătorului legal, în termen de maximum 5 zile de la comunicare.

Ce alte modificări mai vor elevii în statut

Elevii solicită și alte drepturi cum ar fi cel la odihnă şi timp liber, precum şi o reglementare clară a temelor astfel încât acestea să fie date în sprijinul elevilor, nicidecum pentru evaluarea acestora.

Astfel, majoritatea elevilor care au participat la o amplă consultare a Salvaţi Copiii România au afirmat că nu au suficient timp pentru activităţi recreative, culturale şi sportive din cauza sarcinilor şcolare exagerate care le sunt trasate în afara programului şcolar.

Citește și: Profesorul Cătălin Osiceanu: „O spun răspicat. Profesorii și elevii sunt categorii sociale diferite”

Urmare a consultării, un grup de reprezentanţi ai copiilor, voluntari ai Organizaţiei Salvaţi Copiii România, precum şi reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Asociaţiei Elevilor din Bucureşti-Ilfov şi Asociaţiei Vâlcene a Elevilor au depus, joi, la registratura Ministerului Educaţiei un proiect al "Statutului Elevului 2.0".

Proiectul de act normativ a fost redactat în urma unor consultări şi dezbateri care au adunat în ultimele săptămâni peste 1.100 de elevi şi reprezentanţi ai acestora din toate judeţele ţării, în cadrul unui proces coordonat de Salvaţi Copiii România.

Organizaţiile semnatare cer Ministerului Educaţiei să includă în noul statut dreptul de a primi un dispozitiv electronic cu acces la internet pentru învăţământul online şi pentru resursele educaţionale

 virtuale, respectiv reglementarea tratamentului egal şi nediscriminatoriu în şcoală pe baza practicii administrativ-jurisdicţionale a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a cazurilor

 semnalate în ultimii ani la nivelul Organizaţiei Salvaţi Copiii. Accesul nediscriminatoriu în şcoală este definit în proiect astfel încât elevii să folosească toate căile de acces şi totodată să nu li se mai încalce

 dreptul fundamental la educaţie pe motive precum întârzierile sau lipsa unor semne distinctive.

În plus, proiectul introduce o procedură pentru protecţia elevilor care formulează diverse sesizări în interes public, astfel încât aceştia să nu mai fie pedepsiţi când semnalează nereguli şi abuzuri din sistemul de învăţământ.

Este prevăzut şi un mecanism de sesizare şi de adresare a încălcărilor punctuale ale drepturilor elevilor în funcţie de nivelul la care se produc acestea: şcolar, local, naţional.

Nu în cele din urmă, documentul vine să îmbunătăţească regulile privind răspunderea disciplinară a elevilor, corelată cu prevederile Codului civil astfel încât să înceapă odată cu vârsta de 14 ani. Exmatricularea elevilor se va putea face doar pentru infracţiuni şi doar după luarea unor măsuri privative de libertate, se arată într-un comunicat al Organizației Salvați Copiii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te