Actuala Lege a Educației datează din 2011 și a fost promovată de Daniel Funeriu. De-a lungul vremii, legea a fost „mutilată” politic de nenumărate ori.
Citește și: Guvernul a aprobat proiectul de lege privind protocolul de aderare a Finlandei și Suediei la NATO
„Nu e cazul ca eu să emit „păreri” pentru că tot ceea ce cred eu despre educație se găsește în varianta originară a Legii 1. Care, dacă nu ar fi fost masacrată de cel mai t0xic personaj politic de după revoluție, Ecaterina Andronescu și puișorii ei politici, ar fi produs toate efectele benefice de care avea nevoie România. Singura discuție cu sens, acum, este discuția pe text, or azi nu avem un text. Mai este important să nu facem din deliberarea despre legi ale educației un câmp de război, pentru că nu e cazul să injectăm și mai multă neîncredere în societate.
Sunt însă câteva elemente de principiu despre care clasa politică, în ansamblul ei, merge pe căi greșite.
Prima cale greșită: ideea descentralizării deciziilor. În România descentralizarea deciziilor educaționale, adică transferul puterii în plan local, înseamnă dictatura bunului plac al șefului local. Pentru educația din România soluția corectă este centralizarea pentru că -să spunem realitatea- la nivel local sunt prea mulți decidenți prea proști și prea neinteresați de educație.
Citește și: Fenomen: Elevi de etnie maghiară, cu note mari la limba maternă, au luat 2 și 3 la română la BAC
Soluția corectă este să dăm sarcini clare și bugetul aferent nivelului de decizie local, dublat de un control strict de la nivel central. Un exemplu concret: abandonul școlar și dotarea școlilor. Nu ministrul din biroul său poate să-i aducă pe copiii din rural la școală, ci serviciile primăriei, care cunosc om cu om, familie cu familie. Dacă tu primar nu rezolvi local problema părinților care nu își încurajează copii să meargă la școală și nu dotezi școlile, nu îți mai dau niciun ban de la bugetul central.
A doua idee greșită: credem că dăm o lege, creăm noi structuri, și rezolvăm peste noapte problemele. Dragi părinți: dacă Einstein al educației dă o lege perfectă mâine dimineață, efecte la clasă se vor simți peste 10 ani. Unica soluție pentru părinții de azi este, dacă nu sunt mulțumiți de ceea ce se întâmplă la clasă, e să dea meditații copiilor. Oricine vă spune altceva, vă minte frumos.
Esențial pentru calitate în educație este ceea ce se întâmplă la clasă. Așa că trebuie făcute câteva lucruri simple și vechi de când lumea:
1) Aduși profesori buni la clasă. Pentru asta trei lucruri:
bine formați, și aici avem problema universităților care în loc să facă programe de formare de calitate fac tot felul de bălării, am auzit că mai nou există, de exemplu, un master de egalitate de șanse,
bine selectați (și aici sindicatele fac presiune pentru menținerea sistemului de selecție actual, care e defect) și
bine plătiți, iar pentru asta trebuie introdus în lege că salariul mediu al profesorului trebuie să fie 1.6xPIB pe cap de locuitor, în loc de minciuna perpetuă cu 6% din PIB.
2) Lungit cu cel puțin 5 săptămâni anul școlar: avem cel mai scurt an școlar din Europa, nimeni nu poate cunoaște mai mult stând mai puțin în școală. Apostolii lui „să nu încărcăm copilul cu cunoaștere” trebuie combătuți.
3) Trecut la un sistem inspirat din cel german, unde încă din clasa a 5-a avem rute educaționale diferite pentru copiii care au vocația să meargă către bacalaureat și universitate și cei care ai vocația unei pregătiri profesionale.
4) Revenirea la rolul universităților de a produce excelență, nu masificarea învățământului superior, care duce la cancerul mental al unui popor. Universitățile trebuie să revină la rolul lor de creator de excelență, nu la un vag rol social în care dai oricărui netot o diplomă universitară. Dar pentru asta trebuie radical eliminată impostura universitară, o sarcină prea grea pentru actuala putere politică din România.
În final mai e un element: cât timp societatea nu va cere aceste lucruri, cât timp nu se va ieși în stradă pentru educație, nu sperați la nimic bun semnificativ.
Degradarea resursei umane din sistem e atât de mare, interesele financiare ilegitime, căpușarea sistemului de către sindicate si oengeuri, impostura din universități e atât de răspândita încât, cu regret o spun, nu vad acum decât trei soluții pe cont propriu.
1) Meditații,
2) meditații,
3) meditații.”
