HAOS Localitate, liberă de COVID: trei școli, fără profesori vaccinați, în online; alte două fac ore

DE Petre Bădică | Actualizat: 17.11.2021 - 14:07
HAOS Localitate, liberă de COVID: trei școli, fără profesori vaccinați, în online; alte două fac ore/ chabad.org
HAOS Localitate, liberă de COVID: trei școli, fără profesori vaccinați, în online; alte două fac ore/ chabad.org

La 10 zile de la reînceperea școlii, profesorii nu se vaccinează în numărul sperat de Ministerul Educației. Numeroase școli, unde pandemia este în regres puternic, continuă cursurile în online deoarece nu a fost îndeplinit pragul de 60% profesori vaccinați.

SHARE

Luni, 8 noiembrie a început școala doar în acele instituții care au vaccinat cel puțin 60% dintre profesori și personal nedidactic. Aceasta a fost condiția impusă prin Ordinul comun al ministrului sănătății și ministrul Educației. În celelalte unități de învățământ, cu rata de vaccinare sub 60%, cursurile au început online.

La zece zile de reînceperea școlii, pandemia descrește în toată țara. Numai în București incidența infectărilor cu COVID a ajuns la 5, de la 9,49 pe 11 noiembrie.   

În numeroase localități, majoritatea din mediul rural, incidența COVID a scăzut mult sub 3, dar elevii rămân în online. Pragul de 60% profesori vaccinați pentru deschiderea școlilor este departe de a putea fi atins. Ministerul Educației a propus ca elevii din localitățile unde incidența este sub 3 la mia de locuitori în 14 zile să meargă la școală indiferent de numărul profesorilor vaccinați.

Ministerul Sănătății nu a aprobat măsura.

Sute de școli de școli și grădinițe nu au niciun angajat vaccinat. Câteva exemple:

Negrești Oaș: incidență 0,76 la mie / Liceul Teoretic – 55%. Grădinița numărul 3 – 0% cadre didactice vaccinate.

Cașin (Bacău):  incidență 1,47 la mie / Grădinița Curița - 0% cadre vaccinate.

Dealu Morii (Bacău): incidență 0,47 la mie / Școala primară Cauia - 0% cadre vaccinate.

Bulz (Bihor): incidență 2,47% / Grădinițele 1 și 2 – 0% vaccinare / Școala gimnazială – 43%.

Mihălășeni (Botoșani): incidență 1,42 / Școala primară nr 1 – 20%, Școala primară nr. 2 – 0%, Școala gimnazială – 38%.

Ungra (Brașov): incidența 1,28 / Școala gimnazială – 24%, Grădinița cu program normal – 0%.

Topliceni (Buzău): incidență 2,59 / Un număr de cinci grădinițe nu au niciun angajat vaccinat. Trei școli au între 36 și 53% angajați vaccinați.

Brateș (Covasna): Incidență 0,72 / Trei școli au zero profesori vaccinați. O alta a vaccinat 27% și poate spera să treacă baremul de 60% în mai multe săptămâni.

Două școli organizează cursuri după ce au vaccinat 67 respectiv 75% dintre profesori.

Sursa AICI

Citește și: În centrele amenajate în școli, elevii s-au vaccinat în procent de 12 ori mai mare decât profesorii

A doua săptămână de școală cu aproape 30% de școli în online la nivel național

 În urma centralizării datelor raportate de inspectoratelor școlare județene, în săptămâna 15 - 19 noiembrie 2021, unitățile de învățământ, inclusiv palatele copiilor, cluburile copiilor, cluburile sportive școlare, vor funcționa astfel:

· Număr unități cu activitate față în față: 12.882 (71,86%);

· Număr unități de învățământ integral în sistem online ca urmare a ratei de vaccinare mai mică de 60%: 4.983 (27,8%).

33% din școlile din București au ieșit din online după prima săptămână de cursuri

Newsweek România a calculat câți profesori s-au vaccinat în săptămâna 8-15 noiembrie în București.

În 42 de licee și școli din București, care pe 8 noiembrie aveau peste 35% dintre profesori vaccinați, evoluția a fost următoarea:

-        29 de unități școlare au rămas în online, după ce, în săptămâna 8-15 noimebrie nu au atins pragul de 60% profesori vaccinați,

 -        13 unități școlare au trecut la cursuri față în față, atingând pragul de 60% în săptămâna 8-15 noimebrie,

-        14 unități școlare nu au reușit să convingă niciun profesor să se vaccineze.

Citește și: 14 școli din Capitală nu au convins niciun profesor să se vaccineze. Tot atâtea au ieșit din online

 

Profesorii, fără chef de vaccinare

Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, a arătat, că vaccinarea în rândul profesorilor se face extrem de greu, deși criteriul pe baza căruia se deschid școlile ține cont numai de gradul de vaccinare al cadrelor didactice și personalului auxiliar.

„O creștere mult mai redusă se observă în rândul cadrelor didactice și al personalului auxiliar: sunt până la acest moment vaccinate 3.391 de persoane în aceste centre de vaccinare. Practic, e o creștere cu circa 5% față de săptămâna anterioară, când erau 3.255 de persoane vaccinate - repet, vaccinare în centre proprii sau cu sprijinul echipelor mobile”, spune medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Citește și: Copiii nimănui: testele elevilor pentru COVID vor fi în școli, dar nimeni nu vrea să le administreze

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te