El a avut un mesaj pentru studenţi, despre care a afirmat că s-au aflat în vârful unei revoluţii a participării civice, felictându-i că la alegerile europarlamentare au distrus mitul tânărului apatic şi pasiv.
”Îmi face deosebită plăcere să deschid anul universitar la „Babeş-Bolyai”, de care mă leagă multe amintiri frumoase din perioada în care şi eu am fost student aici, la Facultatea de Fizică. Cred că fiecare absolvent este mândru de a sa alma mater, iar când aceasta este un punct de referinţă pentru mediul universitar românesc, sentimentele sunt cu atât mai puternice. Universitatea „Babeş-Bolyai” este un simbol şi un fervent promotor al rolului educaţiei în normalizarea şi modernizarea României, un rol pe care l-am susţinut la rândul meu constant pe parcursul întregului mandat”, a spus Iohannis la începutul discursului său.
El a precizat că modul în care a fost înfiinţată şi activitatea de o sută de ani a universităţii reprezintă expresia a trei valori-cheie indispensabile unei Românii funcţionale şi de succes: prioritizarea educaţiei în viaţa statului. demonstrat de rapiditatea cu care a fost creat un sistem educaţional complet în Transilvania în decursul primului an de după Unire; toleranţa pe care o reprezintă mediul educaţional multicultural şi multilingv de la „Babeş-Bolyai”; promovarea excelenţei în educaţie şi cercetare.
”Aceste atitudini şi abordări ar trebui să fie asumate la nivelul întregului sistem de educaţie din România. Spun că ar trebui pentru că realitatea din ultimii ani ne-a arătat că nici vorbă de viziune din partea guvernanţilor ori preocupare pentru excelenţă în educaţie. Singura constantă a fost perindarea pe funcţia de ministru a unor persoane fără nicio vocaţie şi fără nicio preocupare de a înţelege, darămite de a rezolva problemele sistemice din învăţământ. Cu miniştri mediocri nu obţii decât rezultate mediocre. Educaţia din România ar trebui să cultive talente şi să formeze valori. Din păcate, nu aceasta este regula, ci excepţia pe care o întâlnim doar în anumite centre de învăţământ, ca aici. În plus, la noi, tinerilor nu li se oferă încă suficiente oportunităţi pentru a-şi construi cariere de succes în ţară”, a afirmat preşedintele.
În opinia sa, doar prin consolidarea de centre universitare puternice, cu o cultură a calităţii bine conturată şi cu o cooperare activă atât cu mediul privat, cât şi cu parteneri europeni şi internaţionali, putem să oferim aceste oportunităţi.
Preşedintele a mai spus că diferenţa de buget dintre universităţile româneşti şi cele din topurile internaţionale este uriaşă, iar o posibilă soluţie pentru a putea fi competitive este crearea unor universităţi puternice prin fuziune sau prin poli universitari, ce au sprijinul mediului privat, dar şi al autorităţilor locale.
Iohannis li s-a adresat studenţilor, spunând că s-au aflat în ultimii ani în vârful unei revoluţii a participării civice, iar la alegerile europarlamentare au distrus mitul tânărului apatic şi pasiv.
”Indiferent de calea pe care o alegeţi, sper că vă veţi folosi cunoştinţele acumulate aici nu doar pentru a vă construi o viaţă mai bună, dar şi pentru a ne transforma societatea în mai bine. În ultimii ani, tinerii s-au aflat în fruntea unei veritabile revoluţii a participării civice. La ultimele alegeri, aţi distrus mitul tânărului apatic şi pasiv, care nu iese la vot. Vă felicit şi vă îndemn să rămâneţi la fel de implicaţi, gata oricând să sancţionaţi derapajele decidenţilor politici”, a afirmat Klasu Iohannis.