Decizia, semnată de ministrul Educației Giuseppe Valditara, descrie folosirea telefoanelor mobile drept „un element de distragere a atenției” și „lipsă de respect față de profesori” a căror „autoritate trebuie restabilită cu prioritate”.
Circulara a prcizat că utilizarea telefoanelor mobile și a altor dispozitive electronice poate fi totuși permisă, cu permisiunea profesorului, în scopuri educaționale și de formare. Ministerul a subliniat că nu va introduce „sancțiuni disciplinare”, spunând că măsurile se referă la „simțul responsabilității”.
Citește și: VIDEO 26 km de autostradă/an a construit România după 1989. Avem singura capitală UE fără centură
Școlile din Italia sunt invitate să introducă restricții clare pentru a „preveni utilizarea necorespunzătoare a acestor dispozitive”.
Ce prevederi sunt pentru România
rt. 186
(1)În unităţile de învăţământ fumatul este interzis, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
(2)În timpul orelor de curs, al examenelor şi al concursurilor este interzisă utilizarea telefoanelor mobile; prin excepţie de la această prevedere, este permisă utilizarea acestora în timpul orelor de curs, numai la solicitarea cadrului didactic, în situaţia folosirii lor în procesul educativ. În situaţii de urgenţă, utilizarea telefonului mobil este permisă cu acordul
cadrului didactic.
Pe durata orelor de curs telefoanele mobile se păstrează în locuri special
amenajate din sala de clasă, setate astfel încât să nu deranjeze procesul educativ