Pe marginea temelor de mai sus, Newsweek România a stat de vorbă cu Claudia Osiceanu, profesoară de Limba și Literatura Română la Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod”.
Am vrut să aflăm dacă ar trebui ca elevii să fie meditați în timpul verii ? Și dacă meditațiile sunt benefice pentru elevi. Ar trebui reglementate suplimentar ?
Claudia Osiceanu (foto jos): Vacanța este pentru relaxare, cum concediul de odihnă al părinților este pentru odihnă. Vă mai amintiți ce cântam la început de vacanță, de la școală spre casă: „A venit vacanța cu trenul din Franța / Hai, Copii, la joc! / Cărțile pe foc!”
Cuitește și: Claudia Osiceanu, profesoară de limba română: Să citim sau să nu?
Meditațiile fac parte din cultura popoarelor dezvoltate. Nu degeaba, limba română a împrumutat din latina savantă, pe filieră franceză, termenul „preceptor/preceptor”, persoana angajată de familie să educe copilul acesteia.
Am în vedere și o situație culturală reală. Învățământul de masă, înființat în Transilvania, prin reprezentanții „Școlii ardelene”, pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, se dezvoltă în paralel cu cel particular, organizat acasă, cu preceptorul alături de copil. Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior au configurat imaginea școlii și a profesorului la catedră în fața copiilor, au fixat scopul etnic, religios și moral al școlii, al profesorului. Dar această nouă instituție, școala, nu a lezat și nu a dat o conotație amorală învătării cu ajutorul preceptorului. Familiile care au considerat că trebuie să își ajute copiii, au angajat în continuare preceptori.
Dacă meditațiile sunt benefice?!
V-aș răspunde după un principiu al economiei de piață. Dacă există cerere, există și ofertă. Meditațiile vor exista, pentru că ele țin de o etică familială. Părintele își va medita copilul, dacă el consideră că îl ajută în acest mod. Dacă elevul este serios, programul de meditații este respectat, atunci meditațiile sunt benefice, căci copilul va avea un rezultat foarte bun.
Condiționarea sau reglementarea meditațiilor
Cum rămâne cu libertatea de a alege? Părintele alege profesorul cu care își meditează copilul. Nu profesorii. Este amoral, dacă se întâmplă așa; dacă profesorul condiționează familia, copilul să se mediteze cu el. Dar nu este nelegal.
Un profesor trebuie să fie atât de bun, încât, prin cum predă, să-i ajute pe copiii de la clasă să ajungă de 10, fără meditații. Prin acest aspect, profesorul devine un nume, dobândește renume.
Impozitarea.
Da. Este o idee bună. Aici nu pot să nu observ că întrebarea conține puțin venin. Trebuie să fim foarte atenți, căci un profesor care meditează nu este culpabil. El practică o muncă intelectuală, în interesul superior al copilului, la rugămintea familiei.
Dacă ar exista un sistem de impozitare simplu, coerent, fiecare meditator ar plăti impozit. De pildă, se poate încheia un contract părinte-profesor, iar impozitul să fie oprit la livrarea banilor, cum se atribuie salariul.
Am spus asta, pentru că multe voci au profitat de acest aspect, ca să lezeze moralitatea cadrului didactic. L-aș parafraza pe Ion Creangă, cel mai bun dascăl al învățământului românesc: Să dea Dumnezeu oameni amorali ca profesorii, și-atunci unde ar mai încăpea necintiții?!”
Profesorul ar trebui să rămână catalizatorul etapelor de formare a copilului. Doar profesorul are resurse cu care elimină „toxinele”, dozează și administrează „substanțele hrănitoare”, „mineralele” și „vitaminele” cu care mintea copilului să se dezvolte.
Citește și: Profesorilor le va fi interzis prin lege să mai facă meditații cu elevii din clasele la care predau
