Motivul birocratic pentru care profesorii își vor lua salariul cu întârziere: Probleme cu aplicația

DE Alin Crișan | Actualizat: 10.02.2023 - 20:13
Clasă - Foto: Profimedia
Clasă - Foto: Profimedia

Ministerul Educaţiei a transmis cu întârziere noua versiune a aplicaţiei EDUSAL şi pune în pericol plata la timp a salariilor cadrelor didactice, nedidactice şi auxiliare.

SHARE

Se fac eforturi pentru ca salariile pe luna ianuarie să intre la timp în contul salariaţilor, în condiţiile unei întârzieri de câteva zile din partea Ministerului. 

În mod normal, funcţie de unitate de învăţământ din ţară, plata salariilor şi virarea acestora pe carduri se făcea într-una din zilele perioadei 10-14 ale fiecărei luni. Practic, angajaţii din unele şcoli ar fi trebuit să primească salariile chiar de azi.

„Personalul nedidactic, auxiliar, didactic şi chiar directorii îşi manifestă nemulţumirea zilnic faţă de actuala stare de lucruri. Aplicaţia a fost transmisă aseară (miercuri, n.r.) la 23:30. Rămâne de văzut în ce măsură 200 de şcoli vor putea face viramentele până pe 14 februarie, ştiut fiind faptul că avem un weekend şi că trebuie făcut şi controlul salariilor.

Din perspectiva aceasta, este o provocare în special pentru doamnele secretare. În acest caz a fost o problemă de organizare în cadrul Ministerului Educaţiei, care, din punctul meu de vedere, poate avea consecinţe directe asupra oamenilor”, declară Laviniu Adrian Lăcustă, Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) din Iaşi.

Citește mai multe pe ziaruldeiași.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te