Pediatrii oferă cinci argumente pentru vaccinarea anti-COVID a copiilor. Din iarnă, și la preșcolari

DE Petre Bădică | Actualizat: 10.05.2021 - 13:28
Cinci argumente pentru vaccinarea anti-COVID a copiilor.  / Inquam Photos Octav Ganea
Cinci argumente pentru vaccinarea anti-COVID a copiilor. / Inquam Photos Octav Ganea

România va începe vaccinarea anti-COVID a copiilor peste 12 ani cel mai probabil la începutul toamnei, este anunțul repetat de medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare.

SHARE

Nu există alte informații pe subiect.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, s-a mărginit să anunțe că va fi printre primii care va merge cu copilul a vaccin. Campania de vaccinare trebuie susținută și precedată de una de informare și conștientizare a beneficiilor aduse de vaccinarea copiilor. În condițiile în care părinții au fost reticienți și foarte mulți au refuzat să își dea acordul chiar și pentru testarea anti-COVID a copiilor în școli.

Cinci argumente pentru vaccinarea anti-COVID a copiilor

Canada a început deja vaccinarea celor peste 12 ani, iar Statele Unite şi Israel de pregătesc să facă acest pas cât mai curând. Israel a vaccinat, în schimb, copii de peste 16 ani.

Germania a anunțat că este pregătită să înceapă vaccinarea elevilor peste 12 ani și mai așteaptă doar ca Agenția Europeană a Medicamentului să autorizeze folosirea serului Pfizer la această grupă de vârstă.

Într-un articol, The Conversation se întreabă: „Când pot primi copiii vaccinul COVID-19? Medici răspund la 5 întrebări pe care le pun părinții”.

Copiii au nevoie cu adevărat de vaccinul COVID-19?

Răspunsul este, clar, da. O mulțime de studii au arătat că infecția cu coronavirus nu este la fel de severă la copii, dar asta nu înseamnă că cei mici nu riscă forme mai grave sau să răspândească virusul.

Copiii sub 12 ani care se infectează tind să facă forme ușoare sau să nu prezinte simptome. În timp ce elevii de peste 12 ani par să facă forme care reprezintă o medie între ceea ce au experimentat adulții și copiii foarte mici. Centrul pentru controlul și prevenirea bolilor din SUA a constatat că adolescenții (12 – 18 ani) au fost de aproximativ două ori mai susceptibili de a fi diagnosticați cu COVID-19 decât copiii cu vârste cuprinse între 5-11 ani.

Cercetătorii încă încearcă să înțeleagă de ce observăm aceste diferențe între cele două categorii de copii. Comportamentul joacă probabil un rol. Este mai probabil ca adolescenții să se angajeze în activități sociale sau de grup. Diferențele imune și factorii biologici pot juca, de asemenea, un rol. Coronavirusurile non-SARS-CoV-2 sunt frecvente la copii, rezultând deseori infecții ale căilor respiratorii superioare. Expunerea lor frecventă la alte coronavirusuri îi feresc de dezvoltarea unor infecții COVID mai severe? Aceasta este o ipoteză.

Copiii răspândesc virusul?

Într-o școală unde copiii poartă măști și se respectă distanțarea socială, copiii mici nu par să răspândească virusul.

Dacă nu se iau măsuri de prevenire, copiii infectați ar putea răspândi foarte ușor COVID la adulți. Ceea ce nu este încă clar este cât de mare este acest risc.

Deci, când se pot vaccina copiii?

În acest moment, vaccinul Pfizer este singurul autorizat în SUA pentru adolescenți care au împlinit 16 ani. Înainte ca cei sub 16 să poată fi vaccinați, trebuie finalizate studii clinice la care participă mii de tineri voluntari pentru a evalua siguranța și eficacitatea vaccinurilor. Dacă vaccinurile sunt dovedite a fi sigure și eficiente și autoritățile de reglementare le autorizează, copiii de 12 ani și peste ar putea fi vaccinați înainte de începerea școlii în toamnă. Sau chiar mai devreme.

În mod real, copiii mai mici de 12 ani probabil nu vor fi eligibili pentru vaccin decât, poate,în toamna sau iarna acestui an. Moderna a anunțat la mijlocul lunii martie că a început să-și testeze vaccinul la copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 11 ani. Pfizer a spus că începe și testarea la copii mici, dar aceste studii necesită timp.

Citește și: Putin nu face nici un pas înapoi și acuză Occidentul de nazism: Ne vom apăra cu fermitate interesele

USA Today spune că 32% dintre părinți vor aștepta o vreme să vadă efectele vaccinării înainte să își vaccineze copiii, iar 19% se opun categoric.

Ce este diferit în vaccinurile pe care le vor primi copiii?

Compoziția vaccinurilor COVID-19 pentru copii este aceeași cu cea utilizată la adulți. Diferența: copiii pot necesita o doză diferită.

Primul pas în studiile clinice este de a afla doza corectă. Companiile doresc să găsească cea mai mică doză posibilă, care să fie sigură și să producă un nivel corespunzător de anticorpi. De exemplu, Moderna folosește o doză de 100 micrograme la adulți. Testează trei doze diferite pentru copii cu vârsta sub 2 - 25, 50 și 100 micrograme - și două doze pentru copii cu vârsta peste 2 ani, la 50 și 100 micrograme.

Citește și: Un fost lider USR, acum deputat AUR, a preluat o lege a unui fost parlamentar PNL privind familia

Odată ce compania va determina doza optimă, va lansa un studiu controlat pentru a testa eficacitatea acestuia.

Cum pot părinții să creeze locuri de joacă sigure pentru copii?

Când vorbesc cu părinții, le explic că este un răspuns care pune în balanță riscuri și beneficii. Fiecare familie are o toleranță diferită la acest raport

Din punct de vedere medical, faptul ca cei mici se joacă împreună este o parte importantă a copilăriei și a dezvoltării lor mentale.

Dar, copiii nevaccinați care se joacă în interior fără a purta mască prezintă un risc ce nu trebuie asumat. Pe măsură ce vremea se încălzește, aș încuraja copiii să se joace afară. Mergeți cu bicicleta, jucați-vă și socializați - faceți-o într-un mod sigur.

Există oboseală pandemică, inclusiv profesioniști din domeniul medical o resimt. Pe măsură ce vremea se încălzește, cred că toată lumea vrea să revină la normal. Cel mai rău lucru pe care îl putem face este să ne întoarcem la începuturile pandemiei, spune autorul Clint Witchalls care a vorbit cu mai mulți medici pediatrii pentru redactarea articolului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te