În anii 1880, să fii o tânără educată în România însemna să fii, în cel mai bun caz, absolventă de pension. Nu era interzis să dai Bacalaureatul, dar acest lucru îl puteau face numai absolvenții liceelor, iar acestea erau rezervate băieților. Nici la Universitate nu era interzisă prin lege înscrierea femeilor, dar o puteau face doar cele cu diplomă de bacalaureat, se arată într-un articol realizat de Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași
Chiar și în aceste condiții, câteva femei au găsit soluții pentru a ocupa un loc în amfiteatru. Le-a identificat și adus la lumină cercetătorul Leonidas Rados, de la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, după ce a studiat mii de documente, cereri, situații matricole și rapoarte din arhive, presa vremii, jurnale personale.
Deși chestiunea se află încă în dezbatere, se pare că prima universitate europeană care și-a deschis porțile studentelor a fost cea din Zurich, Elveția, în 1865. După aprinse dezbateri, cei de acolo primeau la cursuri o studentă străină, pe Nadejda Souslova, care deja audiase timp de trei ani cursuri în St. Petersburg. La scurt timp, mai multe femei s-au înscris la universitate.
Instituțiilor de învățământ superior din Elveția le-au urmat, rând pe rând, alte universități: Paris (1867), Londra (1878) sau Bruxelles (1880). Presa vremii descria fenomenul ca o invazie a unui teritoriu al bărbaților și o revoluție a moravurilor.
Nici în România nu au lipsit astfel de voci. Alexandru Philippide, profesor de filologie în Universitate, spunea că „degeaba ne tot bate capul socialiștii, că femeia e unul cu bărbatul, că trebuie să aibă drepturi egale, că spusele lor sunt spuse de teoreticieni”. Și Teohari Antonescu, profesor de istorie, era cunoscut pentru faptul că făcea „spirit pe seama fetelor”.
Această atitudine a fost însă una marginală. „Moldova și chiar România au beneficiat, din acest punct de vedere, de un nucleu puternic al socialismului aici la Iași. Socialiștii erau atunci principalii susținători ai egalității între sexe, mai ales prin vocea Sofiei Nădejde”, a precizat cercetătorul Leonidas Rados.
Potrivit documentelor, prima studentă a Universității din Iași a fost Ana Mănăstireanu-Botta, în anul 1879. Ea a găsit soluția salvatoare pentru a urma cursurile Facultății de Litere: a cerut dreptul de a participa la ore ca „audientă”. Persoanele care „audiau” cursuri nu aveau luat bacalaureatul și nici nu puteau susține examenele asociate cursurilor.
