La 50 de ani, Dumitru Tudorache și-a dorit mult să lucreze în sistemul de educație. Nu a ținut cont că este aproape nevăzător. A considerat că problemele de vedere pe care le are nu sunt o piedică pentru el.
Anul acesta a dat titularizarea pentru a doua oară, la disciplina Cultură Civică. Prima dată a susținut examenul în urmă cu trei ani, când la fel ca acum a luat notă mare. Însă, nu a găsit post permanent. „Nu erau multe posturi în Dâmbovița. Am luat câteva ore la o clasă. De anul trecut până acum am predat la Colegiul Național Nicolae Titulescu din Pucioasa, județul Dâmbovița, unde a fost profesor Logică și Cultură Civică la mai multe clase”, a spus el.
S-a apucat să învețe după vacanța de Paște. Despre succesul lui de la titularizare spune că dacă îți place ce faci reușești. „Sper să-i inspir și pe alți oameni”, a declarat Dumitru Tudorache. Articolul integral în Hotnews